Solicitat de “Ziarul de duminică”, înaintea recentul Târg de carte Gaudeamus, să spună ce înseamnă în creația lui cartea pe care urma s-o lanseze*), mucalitul Eugen Istodor a răspuns: “Bucurie: ani de lectură. Performanță: sute de cărți citite. Treabă serioasă: alegerea celor mai bune cărți, după mintea, priceperea, istoria mea personală. Mândrie: într-o lume egoistă, cine mai are chef să-l promoveze pe celălalt? Kilogram de utopii: intimitatea cu zeci de autori și intrarea pe sub pielea operei și biografiei lor. Recunoștință: profesoarei mele de limba română Veronica Voineag care a avut mare încredere în mine când mi-era lumea mai rea. Tuităreală și feisbucism: comprimarea unei istorii a literaturii române în cuvinte meșteșugite și pline de miez. Iubire pentru cititorul tânăr și sciitorul la început de drum: deșurubându-mi creierul de creator și povestindu-l. Pe scurt, Istoria Istodor a literaturii române. Ce voluptate!”
Curiozitatea ne-a făcut să ne procurăm volumul, deloc impunător și să-l prezentăm în această rubrică pentru că, pe de o parte, e o întreprindere surprinzătoare, iar, pe de altă parte, pentru că, după știința noastră, e prima tentativă de acest fel în publicistica noastră. Volumul “nu este doar o listă de lecturi din literatura română à la Istodor”, ci, mai mult, înlesnește întâlnirea dintre lucrări literare românești și fanii lor, care le recomandă. De la “O samă de cuvinte”, de Ion Neculce, la “Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950”, de Lucian Boia, fiecare volum își găsește fanul care îl recomandă – și care nu e neapărat un om de litere. Cărțile sunt recomandate prin câte o “declarație de dragoste” luată de la oameni dintre cei mai diferiți, de la taximetriști la filosofi – o adevărată aventură, după cinci-șase ani de citit sistematic, însemnând peste o mie de volume, cele mai multe parcurse cap-coadă, altele doar răsfoite. Cărțile sunt recomandate în ordinea cronologică a apariției lor și prezentate succint.Eugen Istodor i-a acordat un interviu pe tema cărții și Oanei Ghiță, de la Mediafax. Reproducem câteva răspunsuri:
– Explicați în “10+1 precizări” de la începutul cărții că lista de volume de citit într-o viață a fost realizată de dumneavoastră după cinci-șase ani de “citit sistematic”. Care a fost sistemul?
– Nu uitați: am terminat facultatea de filologie, asta înseamnă că sunt orientat destul de bine în domeniu. Știam selecțiile anterioare redutabile, cunoșteam capcanele, iluziile, visele de mărire ale literaturii noastre. Așa că multe cărți le-am recitit, altele le-am descoperit pentru prima oară, dar știam unde zac supărate. Am mers către critică și istorie literară pentru a nu mă rătăci în elogii, cifre, nuanțări, curente, biografii. Nopți de insomnie, zile în bibliotecă, foame-sete ca-n studenție, când eram sedus de vreo carte. Blocaje, două geamantane pline de cărți și mers departe de lume. Zeci de renunțări și reluări. Consultări frecvente cu Viorel Moțoc. Citit din scoarță-n scoarță, pe sărite, pe ghicite, pe știute. O carte mă păcălește, alta mă lămurește, una îmi face poftă de alta, cealaltă o cheamă pe sor-sa. Eu n-am sistem. Eu citesc-scriu cu pasiune și orbire.
– Sunteți cunoscut în special pentru interviurile pe care le realizați. Dacă ați putea să intervievați fictiv unul dintre scriitorii “necontemporani” din “101 cărți”, care ar fi acela?
– Aș sta la povești cu Cantemir, Anton Pann, Mateiu Caragiale, Odobescu. Au viață de povestit oamenii ăștia. Să ai atâtea talente și să vrei Puterea. Să tragi pentru fiecare leu și să trăiești călător. Să fii în umbra unui mare tată și să lovești-trăiești atât de ciudat. Să fii deștept cu carul și să te sinucizi pentr-o femeie, când, de fapt, puteai s-o sinucizi cu iubirea ta. Astea-s aventuri, nu glumă! Astea-s romanele de aventuri, capitol ce lipsește din literatura noastră!
– Există în volumul dumneavoastră și scriitori care sunt prezenți cu mai mult de o carte (Cărtărescu este unul dintre ei). Cum ați văzut, din această perspectivă, relația scriitor-carte? Ați abordat fiecare volum ca fiind o entitate de sine stătătoare?
– Unitatea de măsură a fost cartea, nu scriitorul. Dar șantierul celor 101 Dalmațieni ai mei cunoaște multe gândiri-răsgândiri-drumuri înfundate. Voiam 101 scriitori români, dar mi-am dat seama că nu am cărbuni pentru o asemenea întreprindere, neputând să găsesc scriitori buni în integralitatea lor. Așa că am căutat cartea de dar și nu calul auctorial. Dar să știți că în finalul cărții mele n-am uitat scriitorul. L-am încondeiat cum am știut eu mai bine.
*) Eugen Istodor – 101 cărți românești de citit într-o viață, Editura Polirom