Pentru că nu au în spate presiunea nevoii de a păstra sprijinul maselor pentru a rămâne la guvernare, tehnocrații sunt chemați de cele mai multe ori să rezolve situațiile de criză în care politicienii nu reușesc să găsească soluții.
Cel mai recent exemplu de guvern tehnocrat de criză este al celui format de premierul italian Mario Monti. Aceasta nu este prima administrație de tehnicieni ai economiei și finanțelor pe care Italia se bazează pentru a-și rezolva problemele grave, dar este cea care se confruntă cu cea mai mare miză.
Guvernul italian a fost condus sau a fost format din economiști, experți juridici și alți specialiști de două ori în anii 1990, iar aceștia au făcut față cu succes provocărilor economice și politice pe care guvernanța politică a Italiei nu a fost capabilă să le depășească, scrie The Wall Street Journal.
Dar problemele pe care le au în față Monti și premierul tehnocrat grec Lucas Papademos au o amploare mult mai mare. Dacă în anii 1990 miza era viitorul financiar al Italiei, în prezent miza este sănătatea financiară a întregii Europe.
Atât liderul grec, cât și cel italian sunt considerați a fi potriviți pentru funcțiile pe care le ocupă datorită relațiilor strânse cu birocrații europeni care vor avea un rol semnificativ în rezolvarea problemelor celor două țări. “Este un moment extraordinar de dificil”, a afirmat Monti când a anunțat componența cabinetului său din care va face parte și un bancher italian care trebuie să reducă datoria de 1.900 mld. euro a Italiei.
Italia a apelat la tehnocrați pentru prima dată în 1993, după ce țara, sub presiunea piețelor, a fost forțată să iasă din Sistemul Monetar European, precursorul euro. Atunci, guvernul a avut sarcina de a convinge partenerii europeni să-i permită să-și devalorizeze moneda. La doi ani după acest guvern, primul executiv Berlusconi s-a prăbușit, iar statul a fost condus de un guvern de urgență care s-a luptat cu opoziția sindicatelor și a reformat sistemul de pensionare astfel încât plățile să fie calculate în funcție de contribuția fiecăruia și nu de salariul final.
În America de Sud, care s-a confruntat cu probleme mai grave decât Italia, guvernanțele tehnocrate au avut rezultate mixte, unele aducând schimbări de durată precum intrarea Mexicului în Acordul de Comerț Liber Nord-American, în 1994. Proiectul tehnocrat din Brazilia din 1993-2003 a depășit o criză monetară severă cu ajutorul FMI.
Însă multe administrații tehnocrate au sfârșit printr-o nouă criză politică sau financiară, așa cum este cazul în Mexic, în perioada 1994-95, în Argentina, între 2001 și 2002 și în Venezuela, în 1993.
Cum arată guvernul anticriză italian
Corrado Passera (56 de ani) – ministrul dezvoltării și transporturilor. Are ca obiectiv promovarea creșterii economice în Italia și sarcina dificilă de a reduce datoria uriașă a statului, de 1.900 mld. euro, echivalentul a 120% din PIB. Deși Passera a fost CEO al Intesa Sanpaolo, a stat doar unsprezece ani pe scena financiară, în rest cariera lui fiind dedicată consultanței în management.
Giulio Terzi di Sant’Agata (65 de ani) – ministrul de externe. A fost ambasadorul Italiei la Washington, reprezentant permanent la ONU și directorul delegației italiene în Consiliul de Securitate.
Anna Maria Cancellieri (67 de ani) – ministrul de interne. Fost prefect, a obținut rezultate foarte bune în cadrul unei misiuni în Bologna, unde consiliul local era implicat într-un scandal, și i s-a cerut să candideze pentru funcția de primar, dar a refuzat.
Paola Severino (63 de ani) – ministrul de Justiție. Academician și avocat, ea este prima femeie care deține funcția de ministru de justiție. Are misiunea complicată de a reforma instanțele civile, unde ineficiența este o mare problemă pentru economie.
Andrea Riccardi (61 de ani) – ministrul dezvoltării externe. A pus bazele comunității Sant’Egidio, un grup catolic care se preocupa de soarta săracilor din Roma și s-a implicat tot mai mult în menținerea păcii la nivel internațional. Cea mai importantă realizare a comunității a fost intermedierea unei înțelegeri cu Mozambic.
