O imagine cat un milion de cuvinte!
Administratorii paginii de Facebook a Parcului Natural Vanatori Neamț au postat o fotografie impresionantă cu o haită de lupi. Imaginea, care face cât un milion de vorbe, are următoarea explicație scurtă:
„Primii trei lupi sunt cei mai slabi și bolnavi.
Ei imprimă ritmul de mers întregii haite. Dacă ar fi invers, ei ar rămâne în urma și ar pieri. În caz de ambuscadă, ei sunt primii sacrificați. Mergând în față, aceștia bătătoresc poteca prin zăpadă, pentru a economisi puterile celor din urma lor.
Sunt urmați de cinci lupi puternici care formează avangarda, iar în mijloc se află averea haitei – 11 lupoaice.
Apoi, alți cinci lupi care formează ariergarda.
Și ultimul, aproape izolat de haită, este conducătorul. El trebuie să-și vadă toată haita, pentru a o controla, dirija, coordona și a da comenzile necesare.”
Autorii postării adaugă faptul că aceasta a fost preluată de pe pagina de Facebook Andrey Matveev și tradusă din limba rusă în limba română, iar fotograful care a realizat spectaculoasa poză, undeva – în Siberia – este Chadden Hunter/BBC NHU.