Sa nu tragem chiulul

Avem in fata un obiectiv cardinal: sa nu ratam integrarea la 1 ianuarie 2007. Dar avem vreme sa recuperam ramanerea in urma, cu deosebire in materie de competitivitate economica?

Raspunsul cere nuantari. Daca ar urma sa fie facuta o analiza la sange, dupa criteriile moderne ce definesc o economie de piata cu adevarat competitiva, atunci n-am avea de ce sa speram ca vom lua examenul. Dar cu siguranta ca n-ar trece un astfel de examen nici macar jumatate din marele val. Acel val ce a intrat pe poarta larg deschisa a Uniunii Europene in 2004. Si, apoi, Uniunea Europeana ar judeca nerealist daca

le-ar cere tarilor iesite din fostul lagar socialist sa functioneze ca un ceasornic in Piata Comuna. Abia in marea piata isi vor putea fortifica aceste tari deplina capacitate functionala. Asa ca, acum, nici Romaniei nu i s-ar putea cere, ca proba pentru integrare, ceea ce mai multe tari deja admise in Uniunea Europeana nu pot sa faca.

Asadar, ce are de facut Romania pentru a obtine nota de trecere? Desigur, sa probeze ca nu trage chiulul la “incalzire”; ca intelege sa faca un antrenament dur, pentru ca in momentul inceperii meciului, la 1 ianuarie 2007, sa nu fie surclasata dintr-o data in competitia economica.

Societatea romaneasca are de rezolvat, repede, cateva probleme ce o tin acum in loc: sa inlature obstacolele la intrarea si iesirea din piata, sa imbunatateasca mediul de afaceri si sa asigure norme care sa-i scuteasca pe creditori de umilinte cand vor sa-si valorifice creantele. Fara sa aiba vreun temei sa se legene in iluzia ca vom face cumva si vom bifa ca rezolvate probleme inca departe de a fi rezolvate. Caci daca nu vom dovedi ca economia noastra, inca slabita, se antreneaza de zor, invatand cum sa faca fata concurentei din Uniunea Europeana, am putea avea nesansa sa ni se arate cartonasul rosu.

Ce anume ar trebui sa le aratam ca facem? Fireste, ca invatam sa punem pe roate organizarea competitiva a muncii, un stil managerial modern sau, mai presus de orice, performanta economica.

E drept ca, in anii tranzitiei, s-au aflat pe rol mai multe programe de reforme economice. Toate au vizat, cu deosebire, procese de macrostabilizare: liberalizarea preturilor, calmarea inflatiei, reducerea deficitelor comerciale si bugetare, dobanzi real-pozitive, echilibrarea cursului de schimb leu-dolar si, incepand din 2003, leu-euro. Rezultatele bune n-au intarziat. Ele au schimbat fata economiei; n-au schimbat insa prea mult viata majoritatii romanilor. Si asta din cauza ca nu au fost sustinute de reforme structurale.

Trecerea examenului integrarii nu va fi posibila fara nici o zbatere a marilor intreprinderi vizand tinte precise: sa se schimbe, sa produca mai bine, mai ieftin. Fiindca nu-i de ajuns sa produca mai mult. E nevoie sa si vanda mai mult. Sa aiba deci piata. Prioritatea-prioritatilor fiind concurenta. Numai prin concurenta vor putea fi facuti pasi decisivi inspre insanatosirea economiei.