Decalarea alegerilor prezidentiale de parlamentare ar putea oferi electoratului posibilitatea sa aleaga pentru functia suprema in stat persoane si nu partide politice. In aceste conditii, scrutinul pentru Presedintie ar putea fi organizat in toamna, iar cel pentru Senat si Camera Deputatilor cel mai tarziu in primavara anului viitor.

Astfel, voturile pentru presedinte se vor putea indrepta spre candidatii credibili in virtutea calitatilor lor si a programelor pe care acestia le sustin, ei nemaifiind o remorca a partidelor pe care le reprezinta. In ceea ce priveste parlamentarele, formatiunile politice vor fi obligate sa prezinte candidati desemnati pe criterii de competenta, care nu se vor mai putea ascunde, ca pana acum, sub umbrela liderilor.

Din punct de vedere al situatiei economice, o asemenea decizie ar putea contribui la realizarea programului economic pentru anul in curs si la respectarea angajamentelor asumate de Romania catre Fondul Monetar International si alte institutii financiare. De altfel, in februarie anul viitor va avea loc ultima revizuire a memorandumului cu FMI. Acesta ar putea fi ultimul acord dus pana la capat de autoritatile romane, in ciuda atmosferei electorale. Vezi si pagina 2

In plus, am putea fi avantajati si din punct de vedere al planului de aderare la UE, la inceputul anului fiind programate negocieri pentru patru capitole. In conditiile in care PDSR a anuntat ca va renegocia o serie de angajamente luate de guvernul Isarescu, a carui strategie a fost apreciata la Bruxelles, o asemenerea initiativa ar bloca orice demers in acest sens. Analistul politic Silviu Brucan spune ca necesitatea discutarii si aprobarii bugetului pe 2001 inainte de sfarsitul anului, punct inclus in programul de aderare “impune concluzia imperativa a necesitatii decalarii celor doua alegeri: prezidentiale fata de cele parlamentare”. “Concluzia asta este impusa de regulile UE, de contabilitatea de la Bruxelles, care are nevoie ca la inceputul unui an sa stie precis care este bugetul acestei tari”, considera Brucan.

Decalarea alegerilor ar permite Parlamentului sa lucreze pana la sfarsitul anului, iar Guvernul ar avea timpul necesar sa trimita spre dezbatere proiectul de buget pe anul viitor. O asemenea masura ar contribui la finalizarea unor proiecte de legi importante neadoptate de legislativ din diverse motive. In primul rand, in timpul care a mai ramas pana la sfarsitul anului ar fi posibila adoptarea legii caselor nationalizate, considerata drept o prioritate pentru partidele din coalitie, care a trecut anul trecut de Camera Deputatilor si se afla de luni de zile la Senat. De acelasi avantaj ar beneficia si legea administratiei publice locale, care-si asteapta si ea randul la Camera Deputatilor si a carui discutare a fost amanata in repetate randuri. Pana acum, partidele aflate la guvernare si-au declarat in repetate randuri sustinerea pentru votarea cat mai grabnica a acestor proiecte, dar diverse motive, nu in ultimul rand cele de natura electorala, au blocat drumul lor spre Monitorul Oficial.

Din punct de vedere tehnic, Constitutia prevede ca alegerile pentru Camera Deputatilor si Senat se desfasoara in cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Mandatul presedintelui este de patru ani si nu poate fi prelungit decat prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa. In aceste conditii, amanarea alegerilor parlamentare ar putea fi facuta cu trei luni de la data de 27 noiembrie 2000, adica cel mai tarziu la 27 februarie 2001. Mandatul lui Emil Constantinescu ia sfarsit la 29 noiembrie. Datele alegerilor se stabilesc prin hotarare de guvern, in baza legii electorale.

Legea electorala spune, insa, ca scrutinul prezidential are loc odata cu cel pentru alegerile parlamentare. O asemenea modificare ar putea fi facuta, insa, fie printr-o lege care sa fie adoptata de Parlament, fie prin ordonanta de urgenta. In acest din urma caz, precedentul a fost deja facut de Executiv atunci cand a aprobat ridicarea pragului electoral la cinci% si marirea numarului de semnaturi necesar pentru depunerea unei candidaturi la Presedintie, de la 100.000 la 300.000.

De altfel, surse din coalitie sustin ca, in prezent, sunt pregatite doua variante de acte guvernamentale pentru stabilirea datei si conditiile de desfasurare a alegerilor care au in vedere atat varianta alegerilor simultane, cat si a celor decalate. Proiectele ar trebui elaborate pana la sfarsitul lui iulie pentru ca altfel, sustin sursele citate, nu ar mai fi timp.

Discutiile in legatura cu posibilitatea decalarii alegerilor nu sunt noi. Ele au avut loc si inainte de scrutinul din 1992 si de cel din 1996, dar PDSR, aflat pe atunci la guvernare, a evitat sa faca vreun pas in acest sens, datorita avantajului candidaturii lui Iliescu pentru partid. Acum, ideea decalarii a fost sustinuta de presedintele Constantinescu, in cadrul intalnirii avute cu directorii de presa, in ziua anuntarii retragerii din cursa pentru Palatul Cotroceni.