Salariile angajaților din companiile IT din vestul țării vor crește anul acesta, în medie, cu 10%, după ce anul trecut specialștii din domeniu au avut creșteri salariale peste nivelul inflației (de 10,10%), arată cel mai recent studiu salarial realizat de grupul de companii cu activități în resurse umane AIMS Human Capital. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 30 de firme (în mare parte cu capital străin) din Timișoara, Cluj, Sibiu și Brașov, care au împreună peste 6.200 de angajați.

“Majoritatea companiilor au practicat creșteri salariale în 2010 cu cifre cuprinse între 3% și 20%. O medie a creșterilor salariale de anul trecut, pentru toate categoriile de angajați (management și specialiști) se situează însă la 10,10%. Un fapt interesant este însă că peste o treime din companiile respondente au aplicat pe anul trecut creșteri salariale mai mari decât cele bugetate inițial”, este de părere Șerban Mrejeriu, Human Resources Consultant în cadrul AIMS Human Capital România, grup care a avut afaceri de peste 5,5 milioane de euro în 2009, fiind un jucător din top 10 de pe piața locală de recrutare.

Majorarea salariilor a fost generată de creșterea neașteptată a nivelului inflației (de peste 6% anul trecut), dar și de competiția prezentă pe piața forței de muncă de profil, care “a dictat” creșteri salariale mai mari, pentru a găsi angajați performanți.

Deficitul de specialiști din domeniul IT este de aproximativ 20.000 de oameni, în condiți­ile în care companiile nu găsesc calificările de care au nevoie și se pregătesc pentru noi intrări de investitori străini pe piață.

De altfel, companiile din IT sunt cele care au anunțat că vor face cele mai multe angajări în ultima perioadă, având în vedere că firme precum TeamNet Collaborate, HP, Ericsson, Google, Microsoft, IBM România, Oracle, Intel, Infineon, Route 66 sau Incrys au anunțat că vor face câteva sute de angajări până la finele acestui an, acestea fiind doar o parte din companiile care și-au anunțat participarea la târgul de cariere “Angajatori de Top” organizat la începutul lunii aprilie în Capitală.

Potrivit datelor din raport, nivelul mediu al salariului brut lunar pentru un dezvoltatot software cu experiență (Software developer senior) este de 6.711 lei, în timp ce un programator junior câștigă în medie doar 2.994 lei brut/lună. Însă pe piață există și excepții: sunt companii care plătesc mai bine începătorii în domeniul programării, salariile acestora variind pe o plajă destul de largă, de la un minim de 1.040 lei și până la un maxim de 6.060 lei brut/lună.

“Aceste diferențe pot fi justificate atât de nivelul de competență diferit de la caz la caz (un angajat începător talentat, cu competențe tehnice foarte bune este valorizat întotdeauna mai bine decât unul fără aptitudini tehnice deosebite), dar și de politicile salariale diferite (unele companii din domeniu au grile de salarizare diferite față de altele) sau chiar de capacitatea personală de a negocia în momentul angajării”, conform datelor AIMS Human Capital.

Nivelul salariilor crește pe măsura avan­sării pe scara ierarhică: un șef de departament (un manager de nivel superior care conduce de obicei echipe mari, de peste 50-100 de angajați) câștigă în medie 12.127 lei brut pe lună, de aproape două ori mai mult decât un Team leader senior. În general, salariile din domeniul tehnic le depășesc net pe cele din departamentele de suport.