Societatea Națională a Sării (Salrom), singurul producător de sare de pe piața locală, a încheiat anul trecut cu un profit brut de 5,2 milioane de euro, de două ori mai mare decât cel de anul trecut. Afacerile companiei au înregistrat un avans de 13% față de 2010, până la 66,1 milioane de euro, rezultatele venind pe fondul unei producții record de sare în ultimii cinci ani de zile. Totodată, mai bine de un sfert din producție, 27%, a fost livrată pe piețele externe. Astfel, compania spune că a putut contrabalansa scăderea cererii din sectorul chimic, unul dintre cei mai mari clienți ai Salrom.

“Rezultatele financiare ale companiei arată că am reușit să ne recăpătăm poziția pe o piață extrem de competitivă pentru a contrabalansa efec­tele adverse pe care criza economică le-a avut asupra industriei chimice, principalul beneficiar al producției noastre”, a spus Gabriel Muraru, director ge­neral al Salrom, com­panie controlată de stat. În 2011, Societatea Națională a Sării a extras peste 2,4 milioane tone de sare, cantitate record în ultimii cinci ani.

Societatea Națională a Sării este activă și pe segmentul turismului bal­near, iar anul trecut cinci galerii saline scoase din exploatare au fost modernizate și deschise publicului. În 2011, peste un milion de persoane au vizitat salinele de la Ocnele Mari, Cacica, Praid, Slănic Prahova și Târgu Ocna, potrivit sursei citate.

De altfel, turismul salin ar putea fi una dintre direcțiile prin care veniturile Salrom ar urma să crească și anul acesta, alături de extinderea activității pe plan internațional.

“Ne propunem ca pe viitor să continuăm politica de modernizare a exploatării sării și câștigarea de noi piețe externe, precum și diversi­fi­carea activității (turism salin, depo­zitare/sto­care în golurile miniere), în con­for­mitate cu actualele con­diții economice din Ro­mânia și de pe plan inter­na­țional”, a mai spus Muraru. Oficialii producă­to­rului nu au făcut însă precizări în legătură cu cifra de afaceri bugetată pentru acest an.

Gabriel Muraru, ac­tualul director, a preluat funcția în luna iulie 2010. Muraru a fost consilier personal al primarului din Piatra-Neamț, are studii în istorie și este patron al unor afaceri precum Alb și Negru, Dinasty și Agnes Toma specializate în re­tailul vestimentar. Salrom operează în România șapte exploatări la Slănic Prahova, Ocna Mureș, Praid, Ocna Dej, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Ocna și Cacica. Producătorul deține și depozite în București, Craiova, Timișoara, Bacău, Dej.