Marii producători de televizoare prezenți la Consumer Electronics Show (CES), cea mai mare expoziție IT din lume, prezintă modele cu noi caracteristici, precum căutarea pe internt prin comandă vocală sau senzori de mișcare, pentru a-și crește vânzările, potrivit Bloomberg.

LG Electronics și Lenovo vor prezenta la CES, care se deschide marți pentru public, televizoare care permit utilizatorilor să caute pe internet aplicații și programe prin comandă vocală. Samsung a lansat trei modele de lux, care încorporează tehnologia Smart Interaction, cu senzori de mișcare și soft de comandă vocală similar Kinect, un accesoriu introdus de Microsoft la consolele Xbox.

“Acum își poți porni televizorul doar spunând «Salut televizorule», iar canalele le poți schimba prin cuvinte sau simple gesturi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Samsung Ethan Rasiel.

Consumatorii vor fi însă dificil de convins să cumpere, notează Bloomberg. Anul trecut cumpărătorii nu au fost foarte interesați de televizoarele 3D. Față de 2009, prețul mediu al televizoarelor LED, cel mai vândut tip din SUA, a scăzut cu 35%, de la 1.254 dolari la 817 dolari, potrivit firmei de cercetare NPD, care se așteaptă în acest an la un declin de 16%. În primele 11 luni ale anului trecut, vânzările de televizoare 3D au reprezentat 9% din piața americană, comparativ cu numai 2% în urmă cu un an.

Producătorii se confruntă și cu o reorientare a clienților de la televizoarele tradiționale. Procentajul persoanelor care s-au uitat la televizor într-o săptămână obișnuită a scăzut de la 71% în 2009 la 48% în acest an, potrivit unui sondaj realizat de firma Accenture în mai multe țări, inclusiv SUA, China, Rusia și Brazilia. Totodată, procentajul celor care intenționează să cumpere un televizor a coborât de la 35% în 2010 la 32% anul trecut.

Pentru a atrage clienți, companiile introduc noi caracteristici.

Producătorii oferă modele care se conectează la conținutul online și wireless la smartphone-uri, tablete și computere personale. Tehnologia mai bună de afișare și design-ul mai subțire sunt de asemenea prezente la noile modele.

Grupul chinez Lenovo va vinde, în primă fază, televizoare cu comandă vocală pe piața din China.

Unele modele ale Samsung vor avea în acest an tehnologie de recunoaștere a feței, care va detecta utilizatorii și îi va conecta automat la servicii web, inclusiv Skype, a declarat Lee Kyung Shik, vicepreședinte la divizia TV a grupului sud-coreean.

“Televizoarele noastre deștepte vor deveni și mi deștepte. Vor putea să asculte, să vadă și să facă lucruri pentru utilizatori”, a spus Lee.

Multe dintre noile facilități sunt deja prezente la alte dispozitive, precum Kinect și iPhone 4S al Apple.

Samsung, LG și alți producători cresc capacitatea de procesare de informație și memoria televizoarelor, pentru a oferi utilizatorilor posibilitatea de a face mai multe lucruri în același timp.

Niciunul dintre producători nu a dezvăluit planurile privind prețurile, notează Bloomberg.