Producatătorul de electronice Samsung a încheiat acorduri cu patru operatori de telecimunicații din SUA pentru lansarea tabletei Galaxy pe piața americană în sezonul sărbătorilor de iarnă, scrie Reuters. Cele patru companii care vor distribui tableta Samsung sunt Verizon Wireless, Sprint Nextel, T-Mobile și AT&T.

Gigantul coreean a încheiat și parteneriate cu câteva rețele de televiziune pentru achiziția și difuzarea unor seriale dedicate pentru Galaxy Pad.

Spre deosebire de iPad-ul de la Apple, tableta celor de la Samsung – care include majoritatea aplicațiilor de pe telefonul Galaxy S – are și camere web pentru videoconferințe. Funcționează pe baza sistemului de operare Android, de la Google, care a atras deja o parte din cota de piață a Apple.