Samsung Electronics Co a lansat pe piața locală în această săptămână noile notebook-uri din Seria 3, 300Vcare oferă un timp de funcționare de până la 9 ore.
Notebook-ul dispune de ultima generație de procesoare Intel Core i7/i5/i3, sistem de operare Windows 7 Professional și de o placă video NVIDIA GeForce
“Seria 3 300V a fost creată pentru studenți și tineri, activi pe social media, care doresc un notebook ce oferă performanță și putere, dar și un design atrăgător,” a declarat Kyuho Uhm, Senior Vice President al IT Solutions Business la Samsung Electronics.
Design-ul ultra-portabil al Seriei 3 300V încorporează o ramă mai subțire decât un deget (cu 55-50% mai subțire decât modelele anterioare). Mai ușoră și mai subțire, rama nu compromite dimensiunile ecranului și îl face “mai portabil”. Design-ul modern și stilat este accentuat de finisajele de înaltă calitate și de culorile puternice și atrăgătoare.
Tastatura de înaltă calitate de tip “Island” face tastarea ușoară: veți scrie mai repede și fără erori. Design-ul ergonomic oferă un spațiu mai mare între taste, fiind optimizat pentru confort. Fiecare tastă a fost testată individual pentru durabilitate și fiabilitate de 10 milioane de ori (echivalentul a 6 ani de scris).
Datorită tehnologiei Samsung Fast Start, Seria 300V pornește aproape instantaneu, în doar câteva secunde de la deschiderea ecranului sau apăsarea butonului de “Power”. Modul hibrid “Sleep” îmbină pornirea rapidă a modului clasic “Sleep” cu stabilitatea modului “Hibernare”, pentru a nu mai fi nevoie să aștepți între 30 și 60 de secunde pentru ca laptopul să pornească.
Spre deosebire de majoritatea laptopurilor de pe piață care dispun de un display glossy, noul Samsung dispune de un ecran anti-reflexiv asigurând o citire mai bună, chiar și în lumina solară, potrivit oficialilor companiei.
Bateria modelului 300V oferă până la 7.0 ore (baterie 4400mAh) / 9.0 ore (baterie 5200mAh) la o singură încărcare. Tehnologia inteligentă de încărcare a bateriei Samsung Power Plus permite bateriei să păstreze 80% din capacitatea inițială pentru până la 1000 de reîncărcări – de până la 3 ori mai mult decât o baterie obișnuită, care rezistă în mod normal în jur de 300 de cicluri.
Notebook-uri din Seria 3, 300V sunt disponibile pentru prețuri cuprinse între 1.599 și 3.099 lei și pot fi achiziționate din lanțurile de retail online si offline (emag.ro, Altex, Flanco si Domo).