Începând cu luna iulie, compania sud-coreeană Samsung a deschis o subsidiară în România, renunțând parțial la distribuitori.
“România este doar una dintre țările în care, începând cu luna iulie, compania a aplicat schimbarea modelului operațional, alături de exemple precum Austria, Bulgaria sau Grecia, unde subsidiara nou-înființată gestionează momentan doar distribuția de telefoane mobile, urmând ca din 2011 să extindă activitatea la toate segmentele de produse din portofoliu”, potrivit lui YoungLak Jung, președintele Samsung Electronics România. Până la începutul lunii iulie compania a derulat activități pe piața românească exclusiv prin intermediul unor distribuitori precum Genco, Hat, RHS și Deck, care au asigurat prezența produselor Samsung în lanțurile de retail. Odată cu înființarea subsidiarei unde lucrează în prezent 80 de angajați, la care se adaugă alți 20 în Bulgaria, birou ce va fi coordonat tot de YoungLak Jung, o bună parte din operațiuni, în special din zona de vânzări și marketing, va fi preluată de Samsung România, însă parteneriatele cu distribuitorii nu vor fi încheiate, ci doar restrănse, după cum spune președintele subsidiarei.
Citiți mai multe despre strategia Samsung România pe www.businessmagazin.ro.