Samsung Electronics, producătorul smartphone-urilor Galaxy, va merge la tribunal pe 25 august pentru a face apel la o decizie anterioară privind interzicerea companiei sud-coreene de a mai vinde tabletele Galaxy în majoritatea țărilor din Europa inclusiv România, scrie cotidianul american The Wall Street Journal Un purtător de cuvânt al instanței a declarat că Samsung va trebui să plătească o “amendă administrativă” în cazul în care continuă să vândă tableta Samsung Galaxy Tab 10.1 în Europa.
Dispozitivul lansat la începutul acestei veri și care rulează sistemul de operare Google Androoid este considerat a fi cel mai promițător rival al tabletei iPad de la Apple, care a dominat piața încă de la lansarea primei generații de iPad anul trecut. Apple susține că Samsung a copiat produsele sale.
Momentan în România atât Orange, cât și Vodafone, care au în oferta lor tableta Samsung Galaxy Tab 10.1, au epuizat stocurile. Potrivit angajaților celor două companii, nu se știe când vor primi sau dacă vor mai primi tableta. Potrivit oficialilor subsidiarei locale a Samsung, vânzarea produselor care au fost deja distribuite pe piața locală nu va suferi nicio restricție, comercializarea acestora continuând în termenii optimi.