Galaxy S3, smartphone-ul vedetă al gigantului sud coreean Samsung, este disponibil cu precomandă la Cosmote România, și va fi livrat la finele acestei luni, a anunțat operatorul de telefonie mobilă. Fără abonament telefonul va costa 2.729 lei (cu TVA inclusă), a anunțat compania. Cosmote și Germanos vând toate telefoanele mobile necodate. Clienții pot comanda smartphone-ul Samsung pe site-ul Germanos, retailerul de telefonie mobilă deținut de Cosmote.
“Samsung i9300 Galaxy S III este disponibil la precomandă în două variante de culori, albastru metalic și alb ceramic și are o memorie internă de 16GB”, potrivit Cosmote. Compania nu a oferit detalii despre prețul la care va fi oferit telefonul cu abonament.
Telefonul este disponibil și în oferta Orange și Vodafone.