Samsung România, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de electronice, a lansat un nou model de tabletă, care include și un stilou electronic, încercând să-și consolideze poziția pe segmentul cu cea mai rapidă creștere din industria de profil.
Samsung Galaxy 10.1 Note este disponibilă în magazine de săptămâna aceasta, la un preț cuprins între 2.200 și 2.700 de lei, în funcție de capacitatea memoriei și conexiune 3G.
Tableta are o diagonală de 10 inci, este dotată cu un procesor în patru nuclee de 1,4 GHz și include în general toate funcțiile audio-video și de conexiune de ultimă generație de pe tabletele PC. Noutatea este un stilus electronic – S Pen – care recunoaște scrisul de mână până la nivelul milimetrilor, o funcție foarte utilă în industriile creative sau în aplicațiile administrative. Notițele și schițele pot fi îmbinate cu un conținut digital pe care utilizatorii îl pot găsi folosind motorul de căutare integrat al aplicației. Noua tabletă de la Samsung include tehnologii consacrate pe telefonul best-seller Samsung Galaxy SIII, cum este Smart Stay, care urmărește ochii utilizatorului și ține ecranul pornit în timp ce acesta este privit, sau Pop Up Play, care permite redarea de videoclipuri în paralel cu rularea altor aplicații. GALAXY Note 10.1 beneficiază și de tehnologia AllShare(r) Play, ce face posibilă conectarea tabletei la dispozitivele Samsung compatibile, legate în aceeași rețea. Circa 25 de milioane de tablete au fost vândute în lume în trimestrul al doilea al anului, în creștere cu 66% față de aceeași perioadă a anului 2011, conform datelor IDC. Două treimi din piață sunt adjudecate de Apple cu iPad, în timp ce Samsung deține o felie de 9,6%.