Numărul televizoarelor 3D vândute până la finalul acestui an în România va fi de aproximativ 3.000-4.000 de bucăți, echiva­len­tul unui procent din totalul de 400.000 de televizoare cu plas­mă, LCD și LED care vor fi comercializate în 2010, potrivit esti­mărilor lui Raul Filip, directorul diviziei audio-video a Samsung Electronics România. Piața televizoarelor cu ecran plat va fi astfel în ușoară scădere față de 2009, când nivelul vânzărilor s-a ridicat la aproximativ 423.000 de unități, la care s-au adău­gat alte 376.000 de televizoare cu tub catodic, potrivit datelor com­paniei de cercetare de piață Gfk România, în timp ce din punct de vedere valoric, vânzările au însumat peste 200 mil. euro.
Televizoarele 3D vor însemna astfel doar o mică parte din vânzări, atât în ce privește numărul de uni­tăți, cât și va­­loarea, în con­dițiile în care, calculată la un preț mediu de 1.500 de euro pentru un televizor 3D, ac­eas­tă nișă va ajunge la aproximativ 6 milioane de euro. Evoluția vânzărilor depinde destul de mult de disponibilitatea conținutului în format 3D, deocamdată în volum redus (până la finalul acestui an, numărul filmelor tridimensionale va ajunge la numai aproximativ 50, potrivit unor estimări din industrie).
“În lunile mai și iunie, cota de piață pe segmentul televizoarelor 3D a fost foarte mare, spre 100%”, spune Raul Filip despre Samsung, producătorul care a încorporat în televizoarele de ultimă generație tehnologia de conversie a conținutului, prin care orice post de televiziune, clip video sau film, poate fi re­dat în format 3D, chiar dacă nu a fost realizat în acest format, și care deține în total o cotă de 30% din întreaga piață TV din Ro­mânia. Din punct de vedere al tehnologiei, elemente precum compatibilitatea procesorului 3D cu toate tipurile de semnal tridimensional sau tehnologia de conversie sunt criterii care contează în decizia de cumpărare, însă pentru cea mai mare par­te a consumatorilor, criteriile de selecție a televizorului ră­mân deocamdată tot prețul și diagonala. “Se face de multe ori o selecție naturală, pentru că utilizatorii care cumpără un televi­zor scump și cu diagonală de 50 de inci au și o casă spațioasă”, a­preciază Raul Filip. În ce privește televizoarele 3D, prețurile pornesc de la 1.250 de euro și pot ajunge chiar la 6.000 de euro, ga­ma fiind foarte variată și din punctul de vedere al diagonalelor. “Scăderea consumului și măsuri precum creșterea TVA n-au afectat însă chiar atât de rău consumul de televizoare”, spune Raul Filip. Este adevărat, consumatorii își amână achizițiile, dar atunci când cumpără, mulți dintre ei preferă să renunțe la criteriul diagonalei cât mai mari, atât timp cât prețul se încadrează în buget, iar televizorul este dotat cu tehnologii noi. În ansamblu, pia­ța ar trebui să crească anul acesta cu 5-10%, în special pe fondul lansării televizoarelor 3D, însă și CM de fotbal a avut o contribuție, determinând românii să grăbească procesul de a­chi­ziție a unui nou televizor. “Vânzările de televizoare 3D din România au fost până acum peste așteptări. Toată lumea a subestimat puterea de cumpărare a românului pentru tehnologii noi”, a adăugat Filip.