Samsung Electronics vrea să obțină un ordin judecătoresc prin care Apple să fie obligată să dezvăluie modelele iPhone și iPad aflate în fază de dezvoltare, pentru a se putea apăra de acuzațiile că ar copia produsele acestei companii, transmite Bloomberg.

Potrivit documentelor depuse la un tribunal din San Jose, California, reprezentanții Samsung vor să vadă versiunile finale ale iPhone și iPad, pentru “a evalua dacă există posibilitatea unei confuzii” între produsele celor două companii care sunt lansate pe piață în aceeași perioadă.

Samsung cere Apple să prezinte modelele până pe 13 iunie.

Solicitarea are loc la o lună după ce Apple a cerut un ordin judecătoresc prin care compania sud-coreeană să prezinte produsele pe care nu le-a lansat încă.

Acțiunea Samsung face parte dintr-o dispută juridică între cele două părți, începută în aprilie, atunci când Apple a susținut că produsele Galaxy ale companiei sud-coreene copiază tehnologia și designul iPad și iPhone.

Samsung trebuie să compare aparatele aflate în dezvoltare, în condițiile în care producătorul iPad este probabil să ceară justiției să interzică Samsung vânzarea viitoarelor produse, se arată în documentele depuse la tribunal.