Scriu aceste rânduri mult timp după ce emoțiile, spaimele, entuziasmul, frustrarea, nodul în gât, furia s-au risipit, s-au decantat, s-au așezat, și viața noastră, a celor care privim din tribună sau la televizor, și-a reluat cursul monoton și sâcâitor. Dar numai emoțiile de moment sunt trecătoare, rămâne – pentru cine rămâne! – emoția de fond, aceea de a fi fost martorii unor momente de neuitat, cu o profundă încărcătură vitală și filozofică.
Are sportul vreo legătură cu cultura, obiectul de activitate al unei publicații precum Ziarul de duminică? O!, da, are toate legăturile cu putință, și anume în sensul cel mai important al cuvântului cultură, cel care se referă la totalitatea valorilor materiale și spirituale. Căci valoare spirituală a fost pentru mine – și știu că numai pentru mine – ceea ce am primit în acea după-amiază de august în care am rămas cu privirile lipite de micul ecran, devorând fiecare centimetru al “punții spuspinelor”, bârna aceea de lemn care e coșmarul gimnastelor, scanând fiecare centimetru pătrat al terenului de la sol, tresărind de o mie de ori, oftând, exultând, oftând din nou. Spirit și materie, gând și sentiment, fericire și deznădejde. În câteva minute m-am încărcat spiritual cât după lectura unei cărți sau ascultarea unei simfonii.
Mulțumim, Sandra și Cătălina, mulțumim tutor celor ca voi, olimpici sportivi și olimpici ai disciplinelor școlare, artiști, creatori, care ne oferiți repere, motivații și construiți adevărata scară a valorilor. Mi-aș dori tare, tare mult ca măcar puțin, puțintel, să merităm darul vostru.