Indubitabil intrarea în și calibrarea Bisericii Ortodoxe la modernitate – proces continuu, desigur, așadar neîncheiat – a atras și în Țările Române, ulterior în România ultimelor trei veacuri multiple eforturi fie dinspre laici, fie dinspre clerul vizionar. A spune că nu mai este nimic de adăugat față de cele imaginate și instalate în canoane de Biserica primelor veacuri este pueril și împotriva chiar a Tradiției.
Nefiind locul să trecem în revistă câteva din aceste eforturi, ceea ce putem constata este că de fiece dată au avut șanse acele proiecte care reveneau la valorile a ceea ce Biserica numește Sf. Tradiție, dar recitite cu ochi proaspăt, fără a abandona nicicum vreuna din constantele Bisericii nedespărțite.
Într-o notă de manuscris – după câte știu, nepublicată încă și, din păcate, nedatată – Pr. Daniil Teodorescu (Sandu Tudor) creionează un astfel de proiect pornind de la o observație de bun-simț: „Pentru pregătirea unor preoți desăvârșiți, nu învățătură cărturărească, cât de desăvârșit teologică ar fi ea, ci cadru și viață duhovnicească, aceasta e de trebuință. Slava ucide spune Scriptura, duhul este dătător de viață”…
În continuare, fondatorul mișcării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din București lansează proiectul unei mănăstiri care, observăm, nu iese cu nimic din ceea ce se petrecea în Biserica nedespărțită, ci dimpotrivă. Iată notațiile Pr. Daniil:
„O mănăstire model, în care toți călugării sunt duhovnici și dascăli, și al căror scop principal să fie educarea și desăvârșirea tinerilor pentru preoție. Acest așezământ duhovnicesc, în care viața înaltă teologică se pune în practică în toate amănuntele ei, de fapt nu pregătește anume pe tinerii săi ucenici să fie niște călugări, ci viitori preoți, care se pot căsători dacă vor.
Ucenicii, viitori preoți, stau în această mănăstire un ciclu complet de opt ani. Ei primesc aci o educație generală și teologică prin trăire duhovnicească, adică o învățătură duhovnicească cu totul deosebită de sistemul examenelor și calificărilor abstracte și cărturărești. Toată educația, atât intelectuală sufletească, cât și spirituală, se află integrată și pătrunsă de rugăciune, de închinare liturgică și de viață și muncă de obște.
Fără îndoială este logic ca o școală de preoție să crească din liturghie și să fie cu totul pecetluită de un puternic caracter liturgic. Apoi, din acest duh liturgic puternic trăit, înțeles și deplin rodnic, în ucenicii săi, va urma de la sine și legătura și deslegarea raportului cu celelalte planuri ale vieții, precum și toate problemele, atât cele de credință, cât și cele de ordin social și larg omenesc”.
Notele autorului se opresc aici în acest subiect – poate, în timp, se vor găsi și alte meditații pe această temă semnate de Pr. Daniil (Sandu Tudor). Cert este că în mai multe mărturii aparținând unor apropiați sau unor oameni care l-au frecventat există subliniată această frământarea a Pr. Daniil pentru readucerea învățământului teologic și a vieții monahale din spațiul ortodox românesc pe un făgaș cât mai apropiat Tradiției, învățământ care, în același timp, să poată face față cu inteligență spirituală (duhovnicească) încercărilor veacului său. Pr. Daniil nu pune carul înaintea boilor, Sf. Liturghie, rugăciunea, viața creștină în spirit patristic stau pe primul plan. Aceasta nu exclude, ci se completează cu o consecventă aprofundare a științelor „umane” și, totodată, a celor „exacte”.
Modelul reprezentat de cei care erau invitați să participe activ la conferințele „Rugului Aprins” este cel mai bun exemplu, căci erau oameni cu varii specializări academice, dar care erau dedicați totodată cunoașterii spirituale celei mai profunde…
Ceea ce trebuie înțeles din fragmentele de mai sus este spiritul, iar nu forma. În mod cert, Sandu Tudor, devenit în ultimii ani ai vieții schimonahul Daniil, avea această disponibilitate intelectuală și, deopotrivă, spirituală de a imagina construcții care să activeze desăvârșit înlăuntrul Bisericii și care să fie porți și ferestre optime spre lumea din jur.
Schimbând ceea ce este de schimbat, căci proiectul de mai sus este – și tehnic, și faptic – impropriu zilei de astăzi, esențialul trebuie înțeles și păstrat: focalizarea tinerilor învățăcei pe viața duhovnicească, la care toate li se vor adăuga lor (conform Matei 6, 33).
Trebuie să ne punem, cinstit, fără ocolișuri, întrebarea dacă astăzi învățământul teologic răspunde sau nu celor notate aici de Pr. Daniil. Iar dacă răspunsul este fie și parțial negativ, să nădăjduim că se vor găsi și astăzi inteligențe duhovnicești (spirituale) care să facă ordine și să reducă la un minimum necesar nenumăratele „fabrici de popi” apărute începând cu anul 1990 în România…