SAP, lider mondial in furnizarea de solutii soft pentru afaceri, a anuntat ca profitul din primul trimestru fiscal a crescut cu 9,9%, in urma cresterii preturilor licentelor software, scrie Bloomberg. Profitul net a crescut de la 282 mil. euro (T1 2006) la 310 mil. euro, iar veniturile obtinute din vanzarea licentelor software si a serviciilor conexe au crescut cu 9,4%, totalizand 1,52 mld. euro. In T1 2006, aceste venituri erau de 1,39 mld. euro. Vanzarile totale in T1 2007 au totalizat 2,17 mld. euro, in crestere cu 6,1% fata de perioada similara a anului trecut. Analistii intervievati de Bloomberg estimau ca SAP va anunta un profit de 320 mil. euro si venituri totale de 2,23 mld. euro. Pentru vanzarea de software si servicii conexe, analistii se asteptau la venituri de 1,53 mld. euro. Oficialii companiei au estimat ca in 2007 veniturile obtinute din vanzarea licentelor software vor creste cu 12-14% in 2007. Actiunile SAP au crescut cu 77 centi (2,1%) pe bursa din Frankfurt, inchizand la 36,87 euro.