SAP România, filiala locală a celui mai mare producător de soft pentru mediul de business din lume, intenționează să angajeze 14-15 persoane până la finele anului pe posturi de consilieri de business și cercetători.

“Spre deosebire de alți jucători de pe piață, care fac angajări în centre de suport, unde se lucrează pentru străinătate, noi nu mergem spre această zonă. Noi angajăm niște oameni care aduc foarte multă valoare adăugată companiei, precum consultanți de business și cercetători. Oameni care fac consultanță externă la același nivel cu consultanții din alte țări din vestul Europei”, a declarat Valentin Tomșa, directorul companiei.

Salariile pentru astfel de posturi încep de la 700 de euro net pe lună, potrivit datelor din piață. SAP a angajat în primele trei trimestre 14 persoane, ajungând la un număr de 100 de angajați în România. Compania estimează pentru acest an afaceri în creștere cu 10-15%, până la 15 milioane de euro. Anul trecut SAP a obținut un profit brut de 1,7 milioane de euro, la afaceri de 13,3 milioane de euro.

Piața locală de soft și servicii IT este estimată la 700 de milioane de euro, potrivit companiei de analiză și consultanță Pierre Audoin Consultants.

Subiecte #SAP#software