Grupul german SAP, cel mai mare producator de software pentru mediul de business din lume, va achizitiona compania americana Sybase, producator de software de analiza a informatiilor pentru companii, pentru 5,8 miliarde de dolari, relateaza Bloomberg. Actionarii Sybase vor primi 65 de dolari, in lichiditati, pentru o actiune Sybase, cu 56% mai mult decat pretul de la bursa. Grupul german va plati si datoriile de 506 milioane de dolari ale Sybase, a declarat Saswato Das, purtatorul de cuvant al SAP. Prin aceasta tranzactie, conducerea SAP doreste sa recupereze pierderile in fata Oracle, unul dintre principalii competitori. CEO-ul SAP Bill McDermott vrea sa cumpere diferite companii pentru a opri declinul vanzarilor, care a dus la demisia predecesorului sau Leo Apotheker in primele luni ale anului. SAP s-a ferit sa cumpere alte companii, spre deosebire de Oracle, care a cheltuit 42 de miliarde de dolari pe achizitii din 2005, comenteaza Bloomberg.

Subiecte #SAP#Sybase