Dupa o saptamana destul de agitata, in care banca centrala a fost nevoita sa vanda mai multe milioane de dolari pentru a stopa deprecierea accentuata a leului si in care cursul de schimb a depasit doua praguri psihologice, respectiv 20.500 si 20.600 lei/dolar, vineri piata s-a calmat si leul a pierdut doar 22 de unitati.
“Desi ne asteptam ca si in acest sfarsit de saptamana cursul sa creasca destul de mult, vineri jocurile s-au inversat, leul depreciindu-se cu numai 20 lei comparativ cu sedinta precedenta. Dupa ce in prima parte a saptamanii sedintele au fost mult mai animate si banca centrala a fost prezenta permanent, direct sau indirect, atat pe piata valutara cat si pe piata monetara, vineri totul a fost cuprins de calm si plictiseala”, a comentat un dealer. El a adaugat ca “se pare ca incepe vara si lumea incepe sa se gandeasca la mare”.
Cursul de referinta comunicat de Banca Nationala a Romaniei a fost stabilit la 20.623 lei/dolar, in crestere cu 22 lei fata de sedinta precedenta, deprecierea ajungand de la inceputul anului si pana in prezent la aproape 13%
ai in raport cu celelalte doua valute importante in schimburile comerciale ale Romaniei, marca germana si moneda unica europeana, leul s-a depreciat vineri. Astfel, cursul leu/marca a urcat de la 9.511 lei/marca – cursul valabil vineri, la 9.656 lei/marca cursul valabil astazi, in timp ce euro poate fi schimbat astazi pentru 18.885 lei, fata de 18.601 lei in urma cu o zi.
La deschiderea sedintei de vineri, cursul a fost cotat la 20.610/20.630 lei/dolar, ajungand, la inchidere, la 20.620/20.625 lei/dolar.
“Piata a fost amortita, dar asa este aproape in fiecare vineri. Pe de alta parte s-ar putea interpreta ca lumea s-a odihnit dupa intreaga saptamana”, a mai adaugat dealerul.
La casele de schimb dolarul putea fi cumparat vineri cu 20.650 – 20.750 lei, in timp ce la vanzare operatorii acestei piete afisau cotatii cuprinse intre 20.740 lei/dolar si 20.770 lei/dolar.
“Daca am fi avut dolari am fi vandut cantitati insemnate. Nu neg ca am si cumparat dar a mers foarte bine la vanzare”, a comentat un operator de la o casa de schimb.
Pe piata monetara, ratele dobanzilor pentru depozitele pe o zi au fost destul de stabile, la 37-41%, cu mentiunea ca acestea au crescut, la un moment dat, pana la 44-45%, dar numai accidental, unele banci atragand depozite pentru acoperirea unor plati de ultima ora.
Pentru saptamana aceasta dealerii estimeaza continuarea trendului crescator al cotatiilor, pe o piata relativ calma.
“Cursul nu are unde sa mearga in alta parte decat in sus. Amplitudinea variatiilor depinde de interesele bancii centrale”, a conchis un dealer.