Consumatorii americani ar putea dezamagi companiile din sectorul de retail, in sezonul sarbatorilor de iarna, intrucat si-ar putea diminua cheltuielile, comparativ cu nivelul deja scazut consemnat in perioada similara a anului 2002, in pofida relansarii economice.
Potrivit unui sondaj neasteptat de pesimist realizat de Consumer Federation of America si Credit Union National Association, consumatorii sunt prudenti, din cauza persistentei temerilor cu privire la economia nationala si a datoriilor ipotecare.
Majoritatea analistilor preconizeaza cheltuieli ridicate in timpul sarbatorilor, mizand pe economiile acumulate de populatie datorita diminuarii taxelor si impozitelor, precum si pe ameliorarea increderii in economie.
Sondajul amintit confirma raportul de referinta prezentat, luni, de institutul american privat de cercetare Conference Board, care anunta, in mod similar, un sezon nesatisfacator.
Concluziile publicate marti reflecta opiniile unui numar de 1.017 adulti, care au fost chestionati in perioada 13-16 noiembrie.
Rezultatele arata ca 34% dintre respondenti intentioneaza sa isi limiteze cheltuielile in timpul sarbatorilor, prin comparatie cu intervalul corespunzator al anului anterior. Intr-un studiu similar realizat in 2001, aceasta categorie de subiecti reprezenta o proportie de 21%.
Numai 15% din persoanele intervievate se pregatesc sa realizeze achizitii mai costisitoare, fata de 16%, in 2002. Proportia celor care doresc sa cheltuiasca aproape la fel a scazut de la 61% la 50%.
“Este un rezultat surprinzator, dar acest lucru ne dovedeste ca populatia ramane mai circumspecta in legatura cu economia americana decat ne asteptam. Increderea lor nu se potriveste cu ritmul actual de crestere”, a remarcat Bill Hampel, economist la Credit Union National Association.
El a subliniat ca, inainte de procesarea acestor date, impartasea opinia generala care mizeaza pe o crestere importanta a cheltuielilor din timpul sarbatorilor.
Potrivit studiului publicat de Conference Board, consumatorii americani vor cumpara in acest an cadouri cu o valoare totala de 455 milioane de dolari, comparativ cu 483 milioane de dolari, in 2002.
Sezonul precedent a adus operatorilor de retail rezultate nesatisfacatoare, ritmul de crestere a vanzarilor fiind cel mai scazut din ultimii 30 de ani.