Soldatii francezi din cadrul Fortei internationale de pace din Kosovo (KFOR) au deschis focul asupra unui autoturism care a lovit intentionat, luni noaptea, un punct de control din nordul orasului Kosovska Mitrovita, ranind un soldat, a anuntat ieri locotenentul Eric Bouysson, ofiter de presa al trupelor KFOR, citat de Reuters. O persoana aflata in masina a fost ranita si a fost internata la un spital din localitate, in timp ce soldatul lovit de autoturism a suferit doar rani usoare. Bouysson a declarat ca nu stie care este situatia persoanei ranite deoarece aceasta a fost internata la un spital din zona de nord a orasului, controlata de sarbi, iar acestia nu coopereaza cu autoritatile internationale.

Ciocnirile dintre membrii comunitatilor sarba si albaneza din Kosovska Mitrovita nu au incetat nici in noaptea de Inviere. Sute de sarbi au atacat sambata noaptea vehiculele KFOR care transportau spre casa circa 80 de albanezi care participasera la slujba religioasa la o biserica din partea de sud a orasului, dominata de albanezi. Potrivit unui purtator de cuvant al contingentului francez, sarbii au oprit camioanele KFOR crezand ca acestea transporta albanezi care nu locuiau in nordul orasului. “KFOR a trimis intariri si un elicopter pentru a pune capat blocadei”, a declarat purtatorul de cuvant al trupelor franceze, locotenentul Patrick Chanliau. Sarbii au permis trecerea convoiului dupa incheierea negocierilor dintre comandantul contingentului francez, generalul Pierre de Saqui, si liderul comunitatii sarbe, Oliver Ivanovici.

Martori oculari sustin insa ca intre cele doua tabere au avut loc ciocniri violente: sarbii au aruncat cu pietre in cateva case apartinand unor etnici albanezi, au tras asupra elicopterului trimis de KFOR si s-au batut cu soldatii francezi. Incidente asemanatoare au izbucnit in alte zone din nordul orasului. Sute de sarbi furiosi au blocat intersectiile si au avariat si incendiat cel putin 15 vehicule ale politiei Natiunilor Unite. Potrivit unor martori oculari, soldatii KFOR au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa multimea – lucru negat de Chanliau – iar potrivit unei oficialitati occidentale, au avut loc lupte de strada si s-au tras focuri de avertisment in aer.

Violentele au avut loc la o zi dupa ce o delegatie a Consiliului de Securitate al ONU a vizitat atat nordul orasului, locuit in majoritate de sarbi, cat si sudul, dominat de albanezi, pentru a intocmi un raport cu recomandari privind imbunatatirea masurilor de securitate in provincia Kosovo. In timp ce delegatia se afla la Kosovska Mitrovita, un grup de etnici albanezi a aruncat cu pietre intr-un autobuz ONU care transporta sarbi din nordul orasului la o slujba religioasa cu ocazia Sarbatorilor de Pasti.