Ziua de 24 aprilie ar putea să insemne o “bilă albă” în evoluția dreptei franceze. Declarând, la Longjumeau, că Frontul Național (FN, extrema dreapă) “este compatibil cu Republica”, Nicolas Sarkozy a validat operațiunea de “dediabolizare” întreprinsă Marine Le Pen, șefa extremei drepte.
Considerațiile de mai sus aparțin cotidianului francez de stânga, Le Monde. Nici că se putea mai bine pentru presa franceză de stânga: într-o demonstrație elegantă, de altfel, Le Monde încearcă să arate că, de fapt, dreapta franceză sau o parte a ei care a votat cu Sarkozy tinde să se contopească cu extrema dreaptă, care a obținut 18% in alegerile de duminică.
În presa din Franța este vizibil partizanatul. Ziarele de dreapta precum Le Figaro dau mai puțină importanță acestei declarații, dar se axează pe o alta a președintelui care spune că nu va semna un acord cu Frontul Național și nici nu va avea miniștri ai FN în viitorul guvern, în caz că va câștiga.
Cotidianul economic Les Echos publică însă un sondaj care arată că 64% dintre votanții lui Sarkozy sunt de acord cu semnarea unui acord cu partidul Marinei Le Pen.
Întrebat în această dimineață care a fost rostul declarație sale, anume că Frontul Național este “compatibil cu Republica”, Sarkozy a răspuns: “Nu va exista un acord cu Frontul Național, dar (…) refuz să diabolizez alegătorii care au votat pentru candidatul Frontului Național. Din momentul în care Republica a autorizat-o pe Marine Le Pen să fie candidat, înseamnă că Frontul este un partid democratic, dacă nu, nu o autoriza.”
Este normal ca Sarkozy să nu-i diabolizeze pe votanții extremei drepte, aceștia i-ar putea aduce un al doilea mandat la 6 mai. Sarkozy încearcă să-și salveze pielea, dar ce se va întâmpla după asta?
Le Monde crede că, în caz de înfrângere a lui Sarkozy, declarațiile sale de acum ar putea produce o apropiere între dreapta și extrema dreaptă. Pentru că, în Franța, peste două luni, vor avea loc alegeri legislative care se anunță foarte grele pentru partidul lui Sarkozy, UMP.
Înaintea lui Sarkozy, niciun președinte al Franței nu a mers pe un astfel de teren, niciunul nu a îndrăznit să se adresese atât de direct electoratului de extremă dreaptă, niciunul nu a produs, public, o atât de directă recunoaștere a extremismului ca parte a voinței electorale a Franței.
Așadar, teza lui Sarkozy, comună de altfel, e că, de vreme ce Marine Le Pen a fost autorizată să candideze, Frontul Național este “‘compatibil” cu Republica, drept urmare cei 6,4 milioane de votanți ai ei trebuie ascultați.
Dar, chiar dacă analiza din Le Monde poate fi suspectată de partizanat, trebuie subliniată observația că, prin ceea ce spune, Sarkozy cauționează, de facto, teza apărătorilor FN, anume că niciun subiect nu poate fi tabu.
Frontul Național se singularizează între toate celelalte partide susținând un proiect axat pe preferința națională, respingerea imigrației și scoaterea Franței din zona euro.
Pentru Le Monde, operațiunea de “dediabolizare” a FN a început înainte de campania electorală, atunci când Sarkozy l-a lăsat pe ministrul său de interne Claude Gueant să susțină că “nu toate civilizațiile au aceeași valoare” și a cauționat polemica în jurul mâncării hallal, lansată de Marine Le Pen
Apoi, a anunțat intenția sa de a reduce fluxul de imigranți la jumătate, dar astfel de anunțuri nu au împiedicat-o pe Marine Le Pen să obțină 18% din voturile francezilor, în primul tur al prezidențialelor.
Iat-o acum ajunsă cheia turului al doilea al prezidențialelor. Consecința spectaculoasă va fi bulversarea dreptei parlamentare, iar, de acum, toate vanele par deschise.
Nu este pentru prima dată când extrema dreaptă pune presiune enormă pe dreapta francează, ceea ce în face pe Patrick Devedjian, unul dintre foștii apropiați ai șefului statului, să afirme: “Extrema dreaptă este puternică când dreapta este slabă.”
În 2002, Jean Marie Le Pen (FN) a intrat în turul al doilea al prezidențialelor, după ce, în alegerile regionale din 1998, câștigase 15% din voturi și s-a găsit în poziția de arbitru în mai multe regiuni ale Franței.
Pentru a contra presiunea FN, Jacques Chirac și apropiații săi au creat în 2002, UMP (Uniunea pentru Majoritatea Prezidențială) care a regrupat partidele de dreapta. Partidul unic al dreptei l-a propulsat, apoi, pe Sarkozy care nu a înfruntat direct FN, ci i-a recuperat temele.
Cinci ani mai târziu, Sarkozy împinge această strategie la extremă cu riscul de a lăsa în urma sa un partid de dreapta rupt în două.