La o saptamana dupa prima sa vizita oficiala la Berlin in calitate de presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy a ajuns ieri la Bruxelles. Ambele vizite au un scop bine definit: scoaterea din impas a Uniunii Europene. Sarkozy este un presedinte implicat si nu unul distant, asa cum au fost predecesorii sai de la Palatul Elysee, Le Figaro numindu-l deja “directorul executiv al Frantei”.
Mai mult, presedintele francez se bucura intr-o republica semiprezidentiala de prerogative pe care niciun alt sef de stat din UE nu dispune. Franta este singurul stat reprezentat la summit-urile UE doar de presedinte, in timp ce restul statelor sunt reprezentate de premier. “Anume aceasta inertie institutionala explica in mare masura intensitatea cu care Sarkozy a pasit pe arena transformarilor a UE”, crede Jean-Michel Guimont, expert al Institului Francez de Studii Strategice. Dupa votul negativ de acum doi ani al francezilor si olandezilor in referendumurile privind constitutia europeana, Sarkozy a prezentat atat la Berlin, cat si la Bruxelles solutia salvatoare.
“Minitratatul” francez este o forma simplificata a Tratatul constitutional promovat de Germania care detine in prezent presedintia semestriala a UE. “Minitratatul” lui Sarkozy include reforme-cheie institutionale, precum extinderea votului cu majoritate calificata in domenii ca justitie sau afaceri interne, crearea functiei de ministru de externe sau personalitate juridica pentru UE.
Vizita presedintelui francez la Bruxelles, in cadrul careia acesta se va intalni cu presedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, este asteptata cu interes la Ankara. Nicolas Sakozy si-a expus in repetate randuri opozitia fata de aderarea Turciei la UE, careia i-a propus in schimb integrarea intr-o Uniune Mediteraneeana.
Totusi, CE a incercat sa reduca din virulenta remarcilor antiextindere ale lui Sarkozy, anuntand ca o decizie definitiva cu privire la integrarea Turciei va fi luata la sfarsitul negocierilor de preaderare, care vor dura cativa ani.
Intre timp, noul secretar de stat pentru afaceri europene de la Paris, Jean-Pierre Jouyet, s-a declarat marti in favoarea “unui parteneriat privilegiat” intre Turcia si UE, evitand sa confirme intentia Frantei de a bloca in iunie negocierile tarii de pe malul Bosforului.
Turcia nu este de acord cu un asemenea parteneriat, considerand ca singura solutie la negocierile cu UE nu poate fi decat o aderare la blocul european.
Cele 27 de state urmeaza sa se pronunte pana la 30 iunie, in timpul presedintiei germane, cu privire la deschiderea a trei noi capitole in negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeana.
Franta ar putea bloca teoretic negocierile incepand cu acel moment, insa Parisul nu vrea sa provoace o criza europeana, intr-un moment in care presedintia germana incearca sa incheie un acord intre cele 27 de state membre in ceea ce priveste principalele linii ale noului Tratat constitutional.
Principalele puncte care trebuie rezolvate la renegocierea Tratatului constitutional
TRATAT vs. CONSTITUTIE: In timp ce Constitutia ar fi inlocuit toate tratatele actuale (de la Roma, Actul Unic, tratatele de la Maastricht, Amsterdam si Nisa) intr-un text unic, noul tratat ar trebui sa se alature celorlalte, modificandu-le doar in puncte precise.
STAT FEDERAL: Asa cum doresc Olanda, Marea Britanie, Polonia si Cehia, este aproape sigur ca noul text nu va contine termeni care asimileaza UE cu un stat federal, cum sunt cuvantul “Constitutie” sau simbolurile – drapel, imn, deviza.
VOTUL MAJORITATII CALIFICATE: Londra vrea sa se revina asupra acestui aspect -pledand pentru extinderea domeniilor in care pot fi adoptate decizii prin majoritate calificata, in loc de unanimitate. Constitutia prevedea extinderea regulii majoritatii la circa 40 de domenii, precum cooperarea juridica si in domeniul politiei, imigratia ilegala.
CALCULUL MAJORITATII CALIFICATE: Constitutia din 2004 prevede ca majoritatea calificata este atinsa cu 55% dintre membri si 65% din populatia UE. Polonia, sustinuta de Cehia, insista pentru calcularea majoritatii calificate prin extragerea radacinii patrate din numarul (in milioane) total de locuitori din fiecare stat membru, pentru a obtine numarul de voturi ce revine fiecaruia.