Dionisie Dărău
Nopți fără stele
Editura Vremea
În februarie 1957, când a fost arestat, după revoluția din Ungaria, Dionisie Dărău absolvise Facultatea de Litere și Filosofie, avea 26 de ani și era tânăr ziarist. A stat șase ani închis pe nedrept. A trecut pe la Submarinul (Ministerul de Interne), prin închisorile de la Jilava, Gherla, Malmaison, Aiud, Periprava și Grind. Când a fost arestat avea 60 și ceva de kg, când a ieșit din închisoare avea doar 27 kg. Un prieten l-a ajutat să se angajeze, ca încărcător-descărcător la un aprozar. Apoi a ajuns șef de producție la Teatrul Mic, unde s-a și pensionat. Azi are 81 de ani. Spune, în aceste memorii din închisori: „La urma urmei, de ce nu aș deveni și eu un martor onest, corect al atrocităților comuniste? Doar pentru faptul că inadmisibil de mulți securiști conduc azi economia României? Ba mai mult, decid și conținutul legilor țării. Esența religiei noastre este iertarea. Nu vrem moartea păcătoșilor, ci îndreptarea lor. Expiația. Dar ce ispășire au făcut ei? Nici măcar unul nu a avut minima demnitate să-și facă mea culpa. Să recunoască, pur și simplu, cât de urât, de strâmb și de inuman au înțeles să-și facă meseria. Cu atât mai mult cu cât aveau nobilul titlu de „ofițer”. Dimpotrivă, au făcut totul să-și ascundă hidoșenia sufletelor. I-au supralicitat pe „informatori”. În realitate, adevărații turnători au fost aceia care erau răsplătiți cu bani. Cei ce primeau sume consistente pentru fiecare turnătorie. Cei ce au acceptat să fie complici ai unor torționari. Să ajute niște criminali. Ce abjecție! Ce muncă vrednică de cel mai adânc dispreț.”