Metrorex a anunțat că în perioada 6-10 mai, șase dintre stațiile de metrou din Capitală vor fi redenumite după numele unor mari jucători români și străini de fotbal, cu ocazia finalei UEFA Europa League ce se va disputa miercuri, 9 mai, la București.

Astfel, stația Piața Victoriei va fi redenumită Nicolae Dobrin, stația Ștefan cel Mare va deveni Ion Pârcălab, Obor – Gică Hagi, Piața Iancului – Llorente, Piața Muncii – Falcao și Dristor – Rică Răducanu.

În cele cinci zile, la intrările din cele șase stații de metrou vor exista indicatoare cu noile denumiri, iar în timpul programului de lucru al metroului vor fi difuzate în stațiile de metrou anunțuri cu privire la finala ce se va disputa pe Național Arena.

Totodată, programul de lucru al metroului va fi prelungit în data de 9 mai, acesta urmând să circule până la ora 1 noaptea, față de ora 11 în prezent.