“Poeta a imaginii”, astfel se auto-intitula intr-un interviu artista Carmen Cretu ale carei picturi, expuse pe parcursul lunii octombrie la galeria Orizont, dovedesc o forta de expresie apropiata de razvratire. Nimic din lirismul calm sau din estetismul gratuit ce sunt asociate, deseori pe nedrept, unei viziuni poetice a imaginii nu caracterizeaza insa pictura lui Carmen Cretu. Poezia, extravaganta si plina de vitalitate, socanta uneori, dar fascinanta in esenta se naste dintr-un imaginar tenebros ale carui concretizari plastice se afla la limita dintre suprarealism si neo-expresionism.
Intr-o nota ironic-deconstructivista, artista isi numeste noua serie de lucrari “Satyr Icon”, indreptand cu abilitate memoria privitorului catre universul carnavalesc al romanului lui Petronius. Cu explozii de culoare si cu un figurativ inedit, picturile reusesc sa re-descopere in actualitate tocmai esenta “Satyricon”-ului, acel vid care se ascunde in spatele teatralizarii, in spatele mastii, dezvaluind viata ca un continuu balans intre realitate si iluzie.
Explorarea plastica la nivel formal a dat nastere unui repertoriu de figuri schematizate, amuzante si in acelasi timp infricosatoare, purtand dramatismul fecund al carnavalului. In ansamblu, gramatica interna a formelor, liniile contorsionate, tusele pastoase, dar mai ales discursul cromatic violent genereaza o atmosfera haotica. Tot acest univers caricatural, teatralizat la maximum, este insa atent construit si studiat, liniile in miscare, intrepatrunse, ascunse sau evidentiate prin culoare producand un discurs anamorfotic. Exista ceva nelinistitor in fiecare dintre lucrarile lui Carmen Cretu, zambetul de pe figurile de balci este unul incremenit, gesturile sunt disproportionate, unghiurile sunt surprinzatoare, iar negrul se infiltreaza amenintator in fiecare structura, revenindu-i deseori sarcina de a contura siluetele. Dincolo de bogatia imagistica si cromatica, dezvoltand o intreaga retorica a plinului, a fecunditatii plastice, se ascunde vidul ce traduce conceptual moartea. Acesta este unul dintre motivele pentru care, in ciuda apropierii de un anumit tip de univers oniric, pictura lui Carmen Cretu se inscrie mai degraba in estetica expresionista, de care de altfel o leaga si maniera de folosire a culorii si a tusei.
Citat cultural si comentariu la o realitate imediata, “icon”-urile lui Carmen Cretu dezvaluie o fascinanta retorica a mastii, penduland angoasant intre expresia veseliei (rasul) si cea a fricii (spasmul).