Tranzaciiile cu obligatiuni si titluri de stat realizate prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti s-au inmultit simtitor in ultimele saptamani, numai in cateva zile din aceasta luna realizandu-se transferuri de 15,1 milioane de euro cu aceste instrumente.
De la inceputul anului s-au rulat prin intermediul Bursei obligatiuni si titluri de stat in valoare de 76,4 mil. euro, mai mult decat tot anul 2008, cand rulajul s-a cifrat la 62,3 mil. euro. Brokerii din piata spun ca tranzactiile mai ridicate din aceasta perioada vin pe fondul scaderii incertitudinii din piata si acceptarii unor orizonturi investitionale mai lungi. Scaderea dobanzilor oferite de banci la depozite a facut de asemenea mai atractive obligatiunile si titlurile de stat de pe Bursa. “Din luna aprilie perspectiva privind dobanzile s-a schimbat si dupa semnarea acordului statului privind imprumutul de la institutiile externe, piata se asteapta ca randamentele sa coboare. In acest context sunt lichidate niste detineri in obligatiuni si titluri de stat cu maturitate mica, de exemplu obligatiunile BCR si cele ale Bancii Mondiale, care expira anul acesta, si se achizitioneaza instrumente cu venit fix pe termen mai lung, care aduc inca un randament destul de bun. Altfel nu este o piata activa”, spune Mihai Ion, presedintele societatii de administrare a investitiilor Raiffeisen Asset Management. Obligatiunile BCR si cele ale Bancii Mondiale sunt de departe cele mai tranzactionate de pe Bursa in conditiile in care acestea se pot transfera numai pe piata de la Bucuresti. Totusi s-au vazut in ultima vreme din ce in ce mai multe tranzactii cu titluri de stat si obligatiuni municipale care au fost introduse destul de recent pe Bursa. De exemplu, ieri s-au transferat pe BVB titluri de stat cu scadenta in 2014 in valoare de 8,9 mil. lei la un randament de 10,89%, apropiat de dobanda la depozitele in lei pe un an. Obligatiunile sunt mai atractive Fondurile romanesti si bancile le gasesc atractive si la aceste randamente pentru ca dobanzile la depozite ar putea sa se reduca si mai mult in viitorul apropiat, cred brokerii. “Dobanzile ridicate ale instrumentelor cu venit fix au fost principalul factor de crestere a interesului, dar a inceput deja sa se risipeasca dupa ce dobanzile au inceput sa scada. Cred ca pe masura ce dobanzile la depozitele bancare se vor reduce si interesul pentru obligatiuni si titluri de stat va disparea de pe Bursa. Nici emisiuni importante nu prea au fost in ultimul timp si cele mari se incheie anul acesta”, spune Valerian Ionescu, directorul departamentului de tranzactionare al BCR Brokerii mai spun ca pe Bursa ar putea fi prezente si fondurile de pensii, care aloca majoritatea contributiilor pe care le primesc in astfel de instrumente. “Fondurile de pensii sunt cumparatori neti de titluri de stat si aloca lunar circa 50-60 de mil. lei in acest tip de instrumente, si probabil ca unele se fac chiar prin intermediul Bursei”, spune Mihai Ion. Brokerii spun ca panica de la finele anului trecut a facut ca fondurile straine sa-si lichideze detinerile in obligatiuni romanesti la randamente foarte atractive si de 18-20%, care au urcat lichiditatea Bursei pe partea de instrumente cu venit fix. Randamentele ridicate de pe titluri de stat au atras in urma cu cateva luni si investitori persoane fizice mai instarite, acestea depasind chiar si pe cele aduse de depozitele bancare. Totusi, in general investitorii mici nu sunt interesati de astfel de instrumente din cauza orizontului investitional mai scurt si asteptarilor mari ale acestora privind randamentele. Bancile au “monopol” pe piata de obligatiuni Cele mai mari tranzactii cu obligatiuni si titluri de stat sunt intermediate de banci si firme de brokeraj care apartin unor grupuri financiare, in conditiile in care clientii sunt aproape in totalitate institutionali. In primele sase luni ale anului, ING Bank a realizat cele mai mari tranzactii cu obligatiuni, reprezentand peste 30% din total, in timp ce Piraeus Securities si BCR au intermediat 16%, respectiv 12% din tranzactiile cu titluri cu venit fix. Zece banci au realizat peste 95% din tranzactiile cu obligatiuni din piata in primul semestru.
Burse - Fonduri mutuale
Scaderea dobanzilor creste tranzactiile cu obligatiuni
Tranzaciiile cu obligatiuni si titluri de stat realizate prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti s-au inmultit simtitor in ultimele saptamani, numai in cateva zile din aceasta luna realizandu-se transferuri de 15,1 milioane de euro cu aceste instrumente.