Grupul suedez Electrolux, cel mai mare producator de electrocasnice din lume, va reduce produsele pentru exterior si va inchide mai multe fabrici, dupa ce profitul net pe trimestrul patru a scazut cu 37%, informeaza Bloomberg. Compania a realizat un profit net de 80 de milioane de euro in ultimul trimestru al lui 2004, fata de 126,3 milioane de euro in aceeasi perioada a lui 2003, in conditiile in care vanzarile companiei au crescut cu 1,1%, atingand 3,14 miliarde de euro.
Presedintele executiv Hans Straaberg are in vedere reorganizarea diviziei de produse pentru exterior, pentru a se putea concentra pe electrocasnice, in conditiile cresterii preturilor materiilor prime si energiei. “Consolidarea si relocarea productiei sunt principalele cerinte pentru realizarea competitivitatii sI profitabilitatii pe termen lung”, a declarat Straaberg. Gama de produse de exterior cuprinde scule electrice si unelte pentru gradina. In 2004, divizia a inregistrat vanzari de 3 miliarde de euro si un profit operational de 330 de milioane de euro, avand 11.500 de angajati.
Compania urmareste de asemenea mutarea capacitatilor de productie din vestul Europei si din SUA pana in 2008, ca parte a unui plan de a economisi intre 275 si 385 de milioane de euro pe an, incepand cu 2009. Electrolux opereaza in prezent 43 de fabrici, dintre care 16 sunt in tari unde costurile sunt reduse, precum Mexic. Transferul unitatilor de productie va costa compania intre 0,9 si 1,1 miliarde de euro.
Electrolux asteapta ca cererea pentru electrocasnice in SUA si Europa sa dea semne de crestere in acest an. Profitul operational va fi insa mai mic decat in 2004, din cauza costurilor mai ridicate. Pretul metalului si al energiei au crescut foarte mult din cauza cererii ridicate din partea Chinei, cel mai mare consumator de cupru, aluminiu si carbune.
Electrolux spera sa poata trece o parte din aceasta majorare a costurilor catre consumatori. Compania a inceput deja sa creasca preturile pentru un numar semnificativ de produse cu 5 pana la 10 procente.