Orange și Vodafone, cei mai mari jucători de pe piața locală de telefonie mobilă, au transmis Autorității naționale de reglementare în comunicații (ANCOM) că felul în care instituția a realizat caietul de sarcini pentru cea mai mare licitație de spectru radio din istoria României poate avea ca efect întreruperea serviciilor pentru o parte dintre clienți și va duce la înregistrarea unor costuri de la 100 până la 200 mil. euro care nu vor merge către bugetul de stat, au declarat pentru ZF, sub rezerva anonimatului, surse apropiate discuțiilor.
“Condițiile impuse acum pentru desfășurarea licitației pot avea ca efect întreruperea furnizării unor servicii. Unii jucători ar putea ajunge în situația de a deconecta o parte dintre clienți dacă nu vor reuși să instaleze într-un termen foarte scurt și la costuri ce pot ajunge la 100 de milioane de euro pe operator câteva sute de antene noi de telefonie mobilă, dintre care o jumătate în mediul urban”, potrivit estimărilor realizate de o companie de consultanță pentru una dintre companii.
România scoate la vânzare la jumătatea acestui an – în cea mai mare licitație de acest tip din istorie – licențe de comunicații mobile pentru perioada 2014- 2029, perioadă în care veniturile generate ar putea fi de minimum 40 mld. euro.
Dar Orange și Vodafone, care rămân fără licență de operare la finele acestui an în banda de frecvență de 900 MHz – prin care oferă servicii pentru milioane de clienți – trebuie în primul rând să se lupte să câștige o licență temporară până în aprilie 2014 și abia apoi să se lupte să rămână pe această piață alți 15 ani, până în 2029. Cele două companii nu contestă prețul pentru aceste licențe temporare, de 3,4 mil. euro, ci felul în care a fost împărțit spectrul radio disponibil și sistemul de creștere a prețului. Împărțirea licențelor temporare (până în 2014) din frecvența de 900 MHz în blocuri de 5 MHz forțează Orange și Vodafone să cumpere fie mai mult, fie mai puțin spectru decât folosesc în prezent.
Dacă vor cumpăra mai puțin spectru, respectiv dacă în loc de 12,5 MHz vor avea doar 10 MHz începând cu 2013, cei doi operatori ar fi nevoiți să-și rearanjeze utilizarea frecvenței radio (refarming) într-un termen foarte scurt (de șase luni) la costuri de zeci de milioane de euro. Dacă vor dori să cumpere mai mult spectru pentru a amâna refarmingul până în aprilie 2014, Orange și Vodafone ar putea licita fiecare astfel încât să cumpere fiecare câte 3 blocuri de 5 MHz până în 2014. Însă la vânzare sunt doar 5 blocuri, ceea ce înseamnă că sistemul de licitație conceput de ANCOM va duce la o creștere a prețurilor de fiecare dată când și Orange și Vodafone vor licita pentru a câștiga mai multe blocuri, iar la un moment dat una din cele două companii tot va pierde.

“Practic Orange și Vodafone sunt împinse să liciteze chiar dacă prețul ar putea ajunge de la 3,4 mil. euro la câteva zeci de milioane de euro. Orange și Vodafone se vor gândi: mai bine cumpăr mai mult spectru decât am nevoie, mai bine plătesc 10,15, 20, 30 de milioane de euro decât să cheltui 100 de milioane de euro ca să fac refarming într-un timp foarte scurt. Dar pe o asemenea strategie nu poate fi decât un singur câștigător, iar al doilea va fi nevoit să cheltuie suma respectivă dacă decide să rămână pe piață”, potrivit unei persoane implicate în discuții de partea operatorilor.
Orange și Vodafone, companii care au reușit până acum să convingă milioane de clienți din România să le cumpere servicii sau echipamente sofisticate, sunt îngrijorate că de această dată publicul nu va înțelege miza uriașă a discuțiilor cu autoritatea de reglementare, spune un consultant care lucrează cu unul dintre jucători. “Este foarte important ca discuția să nu rămână doar la nivel tehnic, de MHz și blocuri de frecvență, pentru că miza este uriașă. Oamenii trebuie să înțeleagă care este relația directă între această licitație, bani, timpul de instalare a unei rețele și calitatea serviciilor.” Care ar fi în opinia părților implicate în licitație de partea operatorilor efectele condițiilor impuse în prezent de ANCOM prin caietul de sarcini? “Pentru o rețea de telefonie mobilă deținerea unei cantități de spectru se traduce în posibilitatea de a transporta un anumit număr de convorbiri la un moment dat, prin intermediul unui anumit număr de antene. Eliberarea unei părți din spectrul folosit de un operator înseamnă automat scăderea numărului de convorbiri efectuate la un moment dat în condițiile menținerii aceluiași număr de antene.
Pentru a se asigura o calitate constantă a serviciului singura soluție este creșterea substanțială a numărului de antene.” Câte antene ar trebui să instaleze Orange sau Vodafone? Răspunsul este sec: fiecare dintre operatori ar trebui să instaleze “peste 800 de stații de bază (antene) noi, din care o jumătate în mediul urban și să doteze cu echipamente în frecvența de 1.800 MHz un număr de aproape 1.500 de stații de bază. Costul estimat pentru acest proces depășește 100 de milioane de euro, care nu vor fi folosiți pentru rețele 4G.” Orange are în prezent 4.000 de stații de bază în România.
“Fără o asemenea investiție, Orange sau Vodafone sau Orange și Vodafone – depinde de rezultatul licitației – vor fi obligați practic să deconecteze clienți. Cel puțin unu din operatori va fi nevoit să investească 100 mil. euro doar pentru a menține calitatea serviciilor până în anul 2014. Aceasta este magnitudinea pe care o are decizia ANCOM”, a adăugat sursa citată.
Din datele obținute de ZF cei doi jucători au transmis către ANCOM mai multe variante de schimbare a condițiilor din caietul de sarcini.
O variantă propusă ANCOM este cea de vânzare a spectrului din banda de 900 MHz pentru perioada 2013-aprilie 2014 în pachete de 2,5 MHz, care ar permite Orange și Vodafone să cumpere doar spectrul de care au nevoie, dar și achiziția unei licențe de către un alt jucător precum RCS&RDS. O a doua variantă transmisă ANCOM, potrivit datelor obținute de ZF, este cea prin care arbitrul telecom ar prelungi licențele Orange și Vodafone în 900 MHz până în anul 2014, dar cu obligația ca în acest interval companiile să renunțe la utilizarea a 2,5 MHz din spectrul deținut.
Până acum reacțiile nu ar fi fost încurajatoare, potrivit datelor obținute de ZF. “ANCOM a fost surd la propuneri”, spune un consultant implicat în acest proces.
Dacă până în prezent discuțiile s-au purtat în spatele ușilor, fără ca vreuna dintre părți să iasă oficial în spațiul public pentru a discuta despre acest subiect, este de așteptat ca acest lucru să se schimbe. Cosmote, Orange, Vodafone și RCS&RDS nu mai au decât două săptămâni la dispoziție, până pe 20 aprilie, pentru a face comentarii despre caietul de sarcini pentru licitația care va stabili cum va arăta în următorii 15 ani piața de comunicații mobile din România.
Ce variante au consultanții
Orange și Vodafone, care rămân fără licență de operare la finele acestui an în banda de frecvență de 900 MHz – prin care oferă servicii pentru milioane de clienți -, trebuie în primul rând să se lupte să câștige o licență temporară până în aprilie 2014 și abia apoi să se lupte să rămână pe această piață alți 15 ani, până în anul 2029. Cele două companii contestă felul în care a fost împărțit spectrul radio disponibil și sistemul de creștere a prețului. Împărțirea licențelor temporare (până în 2014) din frecvența de 900 MHz în blocuri de 5 MHz forțează Orange și Vodafone să cumpere fie mai mult, fie mai puțin spectru decât folosesc în prezent.
Din datele obținute de ZF cei doi jucători au transmis către ANCOM mai multe variante de schimbare a condițiilor din caietul de sarcini. O variantă propusă ANCOM este cea de vânzare a spectrului din banda de 900 MHz pentru perioada 2013-aprilie 2014 în pachete de 2,5 MHz, care le-ar permite Orange și Vodafone să cumpere doar spectrul de care au nevoie, dar și achiziția unei licențe de către un alt jucător precum RCS&RDS. O a doua variantă transmisă ANCOM, potrivit datelor obținute de ZF, este cea prin care arbitrul telecom ar prelungi licențele Orange și Vodafone în 900 MHz până în anul 2014, dar cu obligația ca în acest interval companiile să renunțe la utilizarea a 2,5 MHz din spectrul deținut.