Autoritățile române nu au transmis la Eurostat date inexacte privind deficitul bugetar, dar unele cifre legate de companiile de stat sunt provizorii, astfel că după includerea pierderilor Termoelectrica și CFR Infrastructură în bugetul consolidat deficitul ar urma să urce la 6,8-6,9% din PIB, a declarat Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanțelor responsabil cu bugetul.
“Nu s-au mințit datele. Eurostat le știe. Le-am discutat cu ei. La nivelul bugetului general consolidat, pe venituri și cheltuieli nu există nicio problemă. Institutul Național de Statistică face periodic, de două ori pe an, un test la companiile de stat pentru a stabili în ce categorie se încadrează. Verifică dacă există companii care din veniturile proprii nu acoperă minimum 50% din cheltuielile de funcționare. Dacă există, sunt retratate și luate de la sectorul economic la sectorul bugetar. Dacă timp de trei ani consecutiv companiile nu acoperă jumătate din cheltuieli, atunci pierderile sunt incluse în deficit”, a explicat Gherghina.
Conform acordului cu FMI și Comisia Europeană, deficitul bugetar trebuie calculat în fiecare lună prin două metode: metoda conturilor nefinanciare și metoda conturilor financiare.
Prima metodă, cea a conturilor nefinanciare, stabilește calcularea deficitului bugetar prin scăderea din veniturile bugetului general consolidat a cheltuielilor, în timp ce a doua metodă include și arieratele statului, respectiv ce parte din deficit este finanțată din “surse neplătite”. “Prin metoda conturilor financiare se stabilește unde se găsesc banii, pe ce stă acel deficit, cât e finanțat pe împrumuturi, pe arierate”, a explicat reprezentantul Finanțelor.
Banca Națională are responsabilitatea de a verifica deficitul bugetar calculat prin metoda conturilor financiare, în timp ce Institutul Național de Statistică verifică deficitul pe partea nefinanciară. Dacă între cele două metode există o diferență mai mare de 200 mil. lei, se face o analiză și se discută cu FMI și Comisia Europeană pentru a se explica de unde provine, a mai spus Gherghina.
“Trebuie să clarificăm cine are dreptate, Banca Națională sau INS”, a spus ieri ministrul finanțelor Gheorghe Ialomițianu, comentând semnalele venite de la EUROSTAT.
Gherghina a spus că intrase deja în discuție problema retratării CFR Infrastructură și Termoelectrica, iar decizia ca acestea să fie incluse în bugetul general consolidat a fost luată spre sfârșitul lunii martie, când trebuia închisă raportarea către Eurostat. În acest an impactul celor două companii asupra deficitului bugetar va fi de 0,1% în acest an, astfel că decalajul dintre venituri și cheltuieli ar putea ajunge la 4,6% din PIB, sub ținta de 5% stabilită cu FMI și CE.
Gherghina a explicat că impactul mai redus din 2011 comparativ cu cel din 2010 ar fi consecința restructurării companiilor de stat, prin care acestea ar trebui să-și reducă pierderile de la 2 mld. lei anul trecut la câte 200 mil. lei fiecare în anul în curs, cu condiția respectării bugetelor.
Anul trecut Comisia Europeană a majorat estimările privind deficitul României după metodologia Uniunii Europene ESA 95 pentru anii 2008 și 2009 cu 0,3 puncte procentuale, la 5,7%, respectiv 8,6% din PIB, deoarece a reclasificat unele companii de stat ca aparținând de bugetul statului.
Care ar fi rezultatul retratării situațiilor pe 2010?
“Deficitul bugetar pe 2010, calculat pe metodologia europeană ESA 95, ar putea ajunge la 6,8%-6,9% din PIB, după includerea situațiilor financiare ale celor două companii de stat CFR Infrastructură și Termoelectrica, față de nivelul raportat oficial, anterior, de 6,4% din PIB. Nivelul va fi sub limita de 7,3% din PIB convenită pentru 2010 cu FMI și Comisia Europeană. Eurostat nu putea să închidă datele fără rezerve, nu putea să spună că datele sunt OK, finale, pentru că ar fi însemnat să rămânem cu deficitul bugetar de 6,4% din PIB. Până în septembrie trebuie să verificăm foarte serios datele, să fie corecte cifrele privind cele două companii. Vrem să avem o calitate a datelor suficient de credibile”, a declarat Gherghina.
El a ținut să precizeze că situația României nu ar trebui să fie comparată cu cea a Greciei – subiectul celebrului scandal de mistificare a datelor statistice care ar fi putut conduce chiar la excluderea acestui stat din zona euro.
“În cazul Greciei, Eurostat știa că sunt greșite cifrele și aranjate din condei și nu le-au publicat datele.”
Primăvara vine cu discuții legate de calculul deficitului bugetar
Și în primăvara anului trecut au apărut discuții legate de corectitudinea datelor statistice raportate de autoritățile române, cu speculații că România, pentru a îndeplini criteriile convenite cu FMI, ar fi manipulat datele statistice.
Institutul Național de Statistică a anunțat atunci un PIB estimat în termeni nominali de 491,27 mld. lei pe 2009, sub cea mai optimistă proiecție a autorităților, care indica un nivel de 505,5 mld. lei.
În acest caz, deficitul bugetar urca la 7,4% anul trecut, după ce PIB în termeni nominali anunțat de INS a fost mai mic decât cel prevăzut, însă revizuirea nu reprezenta o nerespectare a acordului cu FMI, care prevedea o țintă cash de 36,5 mld. lei, îndeplinită de Ministerul Finanțelor.