Piața de artă pare să sintetizeze cel mai bine, uneori cu cinism, alteori doar cu rigori de comunicare și reprezentativitate, schimbul de geenrație printre artiștii contemporani, din anii ’80, ’90, 2000.
Spre pildă, Francisc Chiuariu (născut 1966) care deschide licitația Goldart din 18 iulie, este creditat pentru tabloul „Oameni – Păsări” cu 1.300 – 1.400 euro. Trei poziții mai jos, Augustin Costinescu (n. 1943), un nume cu greutate, unul dintre pictorii care și-a construit un renume cu expoziții încă înainte de 1990, are o evaluare de 300 – 400 euro, de 3-4 ori mai mică decât a lui Francisc, pentru pictura în ulei „Casa albă”. Dan Hatmanu (născut 1926) trece în schimb și el mia de euro cu „Deal Copou” dar Ion Grigore, unul dintre puținii artiști care a fost achiziționat la precedenta licitație Goldart, are o estimare de 700 – 800 euro pentru „Fruct exotic”.
Francisc Chiuariu este unul dintre artiștii tineri care experimentează, este expus prin tot felul de soluții manageriale în expoziții ample, a intrat oarecum în circuitul internațional și are parte de o promovare susținută pe internet, chiar dacă el personal se abține de a fi un as al computerului… Clasic în obiceiuri de artist – lucrează în atelier, cu pensule, vopsele și șevalet, dar curajos în a combina culori, materiale, texturi, tehnica fotografică, fragmentariumul urban agitat… Chiuariu este, cum s-ar spune simplu, mai modern, mai cool. Altă generație. După cum altă generație este și cel mai comentat artist român al momentului: Adrian Ghenie. El este însă o excepție. După cum rămâne un mister Andrei Cădere, expus și vândut în Franța la peste 100.000 de euro, cu evaluare de doar câteva mii de euro la București.
În anii ’80 am avut artiști în vogă. Sabin Bălașa și Viorel Mărginean de exemplu știau să joace inclusiv prin conturilor autorităților. Au avut zile agitate după 1990, dar acum sunt din nou pe lista vânzărilor în serie. Și ei sunt cool?
Horia Bernea, Sorin Ilfoveanu, Ștefan Câlția, Petre Velicu, Vladimir Zamfirescu, Florin Niculiu, Mihai Sârbulescu aveau o celebritate mocnită înainte de anii ’90 și de atunci și-au tot consolidat cotele. Câlția a devenit imaginea licitației Artmark de artă contemporană de după anii ’50 prin „Călător cu aripi roșii”. Ilfoveanu, Sârbulescu, Zamfirescu, Velicu vând mai bine din atelier decât prin galerii. Bernea, Niculiu, Mitroi, Geta Năpăruș, Bițan pot consilida, prin creațiile pe care ni le-au lăsat, opțiunile unor noi colecționari. Radu Dărângă și Mircea Ciobanu față în față cu Corneliu Baba este, de asemenea, o provocare pentru colecționari.
Vânzările de artă sunt până la urmă oglinda colecționarilor activi. Cum statul a ieșit din listă de vreo 15 ani după ce a dominat nepermis și în fals piața achizițiilor vreo 50 de ani, rămâne ca arta să supraviețuiască sau să devină reper al societății după apreciearea și nivelul intelectual, financiar, moral, al „sectei” negustorilor și colecționarilor. Fiecare generație de colecționari mizează pe anumite generații de artiști iar aceste opțiuni se tot schimbă de când lumea…