Cele zece persoane acuzate în Statele Unite de spionaj în
favoarea Moscovei au fost expulzate vineri și predate autorităților
ruse, după ce acestea la rândul lor au deportat trei foști ofițeri
KGB și un om de știință din domeniul nuclear, acuzați de înaltă
trădare în beneficiul SUA, scrie The Wall Street Journal.
Schimbul de spioni a avut loc la Viena și a survenit la doar 12
zile după ce scandalul privind rețeaua de spionaj a izbucnit.
Ambele părți, atât cea rusă, cât și cea americană, au reușit astfel
să evite o serie de procese ce ar fi pus în pericol relațiile
diplomatice între cele două țări, care abia au început să se mai
relaxeze după recentele întrevederi dintre președintele american
Barack Obama și omologul său rus Dmitri Medvedev.
“Este cel mai bun exemplu al politicii pe care președintele Obama o
practică în direcția reluării relațiilor cu Moscova”, a declarat
Nikolai Zlobin, analist în cadrul Institutului de Securitate
Mondială de la Washington.
Schimbul de spioni a adus aminte de Războiul Rece, când Viena a
fost de asemenea scena neutră pe care s-au rezolvat o serie de alte
intrigi diplomatice.
Pentru a face posibil acest “barter”, Medvedev a semnat un decret
de grațiere a patru persoane acuzate și condamnate de spionaj în
favoarea Statelor Unite – Igor Sutiaghin, Aleksandr Zaprorojski,
Ghenadi Vasilenko și Serghei Skripal. Președintele rus ar fi luat
în calcul și faptul că cei patru ispășiseră deja condamnări destul
de importante. “Sutiaghin a stat în închisoare 11 ani, Zaporojski,
timp de aproape nouă ani, iar Skripal, cinci ani și jumătate”, a
afirmat un oficial din administrația moscovită.
Business Internaţional
Schimb de spioni pe axa SUA - Rusia
Cele zece persoane acuzate în Statele Unite de spionaj în favoarea Moscovei au fost expulzate vineri și predate autorităților ruse, după ce acestea la rândul lor au deportat trei foști ofițeri KGB și un om de știință din domeniul nuclear, acuzați de înaltă trădare în beneficiul SUA, scrie The Wall Street Journal.