Cum ar fi să trăiești ca tânăr în epoca elisabetană, să străbați grațios secol după secol, și brusc să te trezești femeie… și să te căsătorești, să naști un copil în secolul XX ?! Isprava aparține eroului care dă și titlul romanului Virginiei Woolf – „Orlando”, poate cea mai frumoasă și ingenioasă carte a scriitoarei care a inovat decisiv romanul secolului trecut și a provocat revoluții în arta ficțiunii, cu efecte ce abia astăzi devin evidente.
Virginia Woolf i-a dedicat romanul prietenei ei, scriitoare și ea – Vita Sackville-West, de care era îndrăgostită, imaginând o biografie plină de fantezie, în care se amestecă poem și satiră, arte și bresle, mentalități și prejudecăți, filozofii de viață și tabu-uri. Scriitoarea are prilejul să se joace fericită cu multe convenții literare și să capteze spiritul fiecărei epoci, într-un mod malițios, cu ironie jucăușă.
Vârstele umane se dilată pentru Orlando, fiecare vârstă se măsoară în decenii: copilandru delicios, protejat al reginei Elisabeta I, devine adolescent în timpul domniei lui Iacob I, și tinerețea îi înflorește în vremea lui Carol al II-lea și în Secolul Luminilor, pentru a atinge maturitatea în perioada victoriană și în prima jumătate a secolului al XX-lea. Are doar 38 de ani, în 1928, când se încheie acțiunea – după ce străbătuse cinci secole.
Scriitoarei îi reușește un tur de forță, păstrând un echilibru între constantele personalității eroului (care își păstrează natura artistică, plăcerea călătoriilor și a aventurii, și înclinația spre iubire) și înnoirile aduse de fiecare epocă, având alt spirit, altă ideologie, alt mod de viață ce se reflectă în vehicule de călătorie, sporturi și sindrofii la modă, artiștii și locul lor, relațiile cu autoritățile critice.
Astfel, în epoca elisabetană, Orlando este atras de scrimă și compune tragedii, în vremea domniei regelui Iacob I scrie sonete, iar mai târziu frecventează serate unde îi cunoaște pe Addison, Pope, Dryden, Doctorul Johnson și Swift, apoi descoperă poezia romantică, și ajunge în secolul XX, când distruge tot ce scrisese de-a lungul vieții. Din toate, rămâne doar un poem, singurul de care nu s-a despărțit – „Stejarul”. Și, în mod simetric, se pot inventaria și mijloacele de călătorie (de la cal la trăsură, de la corabie la automobil) sau moda vremii.
S-au întâmplat mereu lucruri curioase cu romanul „Orlando”: a avut succes de la început, nu a cerut pregătirea și familiarizarea cititorului, cum au pretins capodoperele – „Doamna Dalloway”, „Spre far”, „Valurile”. Poate pentru că este un hibrid, care satisface diferitele gusturi, poate pentru că are o fantezie debordantă, poate pentru umorul rafinat și pentru hazul pe care îl face de lumea literelor, poate pentru o fabuloasă transmutație – o temă iubită de romantici, transmigrația sufletelor, se preschimbă în călătoria ce biruie timpul.
În destinul lui Orlando reapar figurile față de care a avut sentimente intense sau cărora le-a stârnit el sentimente profunde: prințesa moscovită și arhiducesa din Țările Române. Mai apare și alt personaj longeviv, care ilustrează ambivalența relației trecut-prezent: Nick Greene, poet elisabetan, privește admirativ spre antici și critic spre dramaturgii vremii, ca Shakespeare și Marlowe, iar în perioada victoriană, devenit critic literar, îi prețuiește pe elisabetani și îi disprețuiește pe contemporani ca Alfred Tennyson și Browning.
Postmodernismul a adăugat șanse noi în receptarea romanului, abia acum i se vede grația ludică. Noua traducere amplifică admirația constantă pentru doamna Antoaneta Ralian, care ne oferă o sărbătoare fără egal. Ediția are și alt privilegiu – Dana Crăciun, ea însăși traducătoare cunoscută, semnează prefața competentă, scrisă atrăgător și fluid, adresată publicului larg, deși mustește de informații. Denisa Comănescu reușește încă o dată să ne surprindă și să ne bucure aducând în „Raftul Denisei” o ediție complet nouă, impecabilă, a unui roman încântător.
Virginia Woolf, Orlando, traducere din limba engleză și note de Antoaneta Ralian, prefață de Dana Crăciun, Editura Humanitas fiction, 2013, 288 pag.