Deputatii PNL vor sustine, la modificarea Regulamentului, caracterul public al sedintelor comisiilor, termenul de sapte zile pentru depunerea amendamentelor, obligativitatea ministrilor de a participa la interpelari si posibilitatea revocarii presedintelui Camerei (actualmente Adrian Nastase), conform prevederilor Constitutiei. Liderul deputatilor PNL, Eugen Nicolaescu, a prezentat un set de 12 propuneri de modificare a Regulamentului Camerei Deputatilor, din care, initial, nu facea parte si revocarea presedintelui acestui for. Nicolaescu a explicat ca schimbarea presedintelui Camerei “nu este un scop in sine”, prioritara fiind modificarea “corecta, substantiala si necesara” a Regulamentului prin punerea lui de acord cu Constitutia revizuita. Curtea Constitutionala a decis, marti, ca prevederile articolului 25 din Regulamentul Camerei Deputatilor care permit ca membrii Biroului Permanent sa fie revocati si de alte grupuri parlamentare decat cele care i-au sustinut sint neconstitutionale, astfel ca PNL si PD nu mai pot cere, potrivit acestei interpretari si pe baza articoluli 25 din regulament revocarea lui Nastase. Mediafax