Exporturile României către SUA, cea mai mare economie a lumii și unul dintre cei mai mari consumatori ai planetei, sunt de aproape opt ori mai mici decât cele către Germania, ținta exporturilor multora dintre țările Europei Centrale și de Est, cu toate că Bucureștiul a primit din partea Washingtonului mai multe facilități pentru impulsionarea schimburilor comerciale.
Practic, cu 2 mld. dolari schimburi comerciale, SUA nu reprezintă decât 2% din totalul schimburilor comerciale ale României.
Acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru România, în condițiile în care principalele ei piețe de export, zona euro, inclusiv Germania, se confruntă cu scădere economică. Este adevărat că în decursul a zece ani schimburile comerciale dintre România și SUA s-au dublat, dar aceasta se încadrează în tendința generală de creștere a consumului pe glob.
Cadru prielnic exporturilor românești în SUA
După căderea comunismului, România a primit din partea SUA, în noiembrie 1993, “clauza națiunii celei mai favorizate”, un cadru menit să faciliteze și să promoveze relațiile economice. În august 2006, statutul a fost permanentizat, Congresul SUA considerând că România a făcut progrese în procesul de reformă economică și în crearea condițiilor de dezvoltare a economiei de piață. Totodată, în martie 2003, Washingtonul a acordat României statutul de “economie de piață”, de asemenea un element important în încurajarea schimburilor comerciale dintre cele două țări și în atragerea investițiilor americane.
România însă nici măcar nu figurează pe lista țărilor în care secretarul de stat Hillary Clinton a promovat interesele afacerilor americane, cu toate că diplomatul american a vizitat, în timpul mandatului, țările vecine Bulgaria și Polonia.
Anul trecut, SUA au ocupat locul 15 în clasamentul destinațiilor pentru exporturile românești, comparativ cu locul 11 pentru Federația Rusă sau 7 pentru Marea Britanie.
Cea mai mare pondere în exporturile României către Statele Unite o au mașinile și aparatele electrice. Urmează apoi în clasament metalele comune, materialele plastice și din cauciuc, materialele textile, precum și produsele industriei chimice. România importă din SUA mai ales mașini, aparate și echipamente electrice, produse vegetale, produse ale industriei chimice, instrumente și aparate optice și foto, precum și metalele comune.

Nici investițiile americane nu sunt mari
Investițiile americane în România se cifrau la sfârșitul lunii septembrie 2012 la 1,166 miliarde dolari, cu aproape 24% mai mult decât în perioada similară din 2011. Astfel, SUA ocupă locul 12 în topul investitorilor străini. Numărul firmelor cu capital american era de 6.521 la aceeași dată (3,64% din totalul societăților mixte inregistrate). Sectoarele care atrag cele mai multe investițiile americane sunt industria auto, industria construcțiilor de mașini, utilaje și echipamentele, agricultura și industria alimentară, tehnologia informației, energie, servicii financiare, industria electronică, industria chimică și cea farmaceutică.
Printre cele mai importante companii americane cu investiții directe în România se numără producătorul de microprocesoare ADM, Aecom, companie de servicii de management, grupul financiar Citibank, Coca-Cola, Colgate Palmolive, Eli Lilly, Ford, General Electric, Hewlett Packard, Hilton, McDonald’s, Microsoft, Oracle, PepsiCo, Philip Morris și Procter & Gamble.