Schița viitorului uniunii monetare și al Uniunii Europene, creionată de șefii celor mai importante instituții europene, cere statelor membre predarea puterii de a conduce băncile și cedarea în parte a controlului bugetelor naționale pentru realizarea unei uniuni bancare și unei integrări fiscale mai strânse. Planurile vor fi discutate de șefii de state și de guverne din UE la cel de-al 19-lea summit de criză, pe 28-29 iunie, și se vor lovi cu siguranță de rezistența celor mai mari economii europene, Germania și Franța.
Documentul (care poate fi modificat până la summit) stabilește detaliile celor patru “stâlpi” necesari pentru o uniune economică și monetară puternică despre care liderii europeni cred că este nevoie pentru ca uniunea monetară să aibă un viitor sigur, scrie Thomson Reuters.
Planurile au fost schițate de președintele CE Jose Manuel Barroso, președintele Consiliului European Herman Van Rompuy, președintele BCE Mario Draghi și de Jean-Claude Juncker, șeful Eurogroup, grupul miniștrilor de finanțe din zona euro.
În condițiile în care sistemul bancar dă dovadă de slăbiciuni majore în fața crizei, liderii europeni au subliniat deja că primul domeniu în care trebuie să lucreze este integrarea bancară. Ei încearcă să rupă legăturile dintre băncile cu probleme și guvernele îndatorate. O îngrijorare imediată este sistemul bancar spaniol, din cauza căruia țara a ajuns în pragul bailout-ului. Oficialii UE cred că la o astfel de uniune se poate ajunge într-un singur an, însă Berlinul vrea mai întâi o integrare fiscală mai strânsă, ceea ce ar dura mai mult deoarece pentru aceasta va fi nevoie de modificarea Tratatului UE.
Băncile, în prim-plan
Documentul oferă cele mai multe detalii legate de propunerile despre bănci, insistând pe nevoia unui supraveghetor bancar unic, o schemă comună la nivelul UE pentru garantarea depozitelor și un singur fond de salvare a băncilor. Supraveghetorul bancar ar putea fi însărcinat cu controlul tuturor băncilor din UE sau doar cu al celor care au importanță sistemică și operațiuni la nivel internațional. Responsabilitatea supravegherii băncilor sistemice va fi primită probabil de BCE, iar Autoritatea Bancară Europeană va coordona activitatea instituțiilor naționale de reglementare din domeniu.
Despre un fond de salvare a băncilor, documentul cere un mecanism unic “cu puteri largi” care să fie finanțat prin taxe percepute sistemului bancar precum taxa pe tranzacțiile financiare. Un astfel de mecanism ar oferi “o soluție europeană integrată pentru salvare”.
Pentru sprijinirea sistemului bancar ar putea fi nevoie de “colectivizarea imediată și permanentă” a riscului, subliniază schița, ceea ce sugerează că fondul permanent de bailout al zonei euro ESM ar putea fi folosit pentru recapitalizarea directă a băncilor, așa cum cere Italia. În prezent, rețeta tradițională de salvare a băncilor presupune fonduri canalizate prin intermediul guvernului. Toate aceste propuneri pot fi aplicate sub actualele reguli UE relativ rapid, notează documentul.
La secțiunea în care este examinată coordonarea fiscală mai strânsă, documentul arată că este necesar ca liderii europeni să treacă mai departe de actualele propuneri legislative, precum tratatul fiscal cerut de Germania, pe care 25 din cele 27 de state ale UE s-au angajat să-l adopte. Schița arată că realizarea unei integrări fiscale și bancare mai strânse va facilita procesul de mutualizare a datoriilor și indică opțiunea înființării unui fond de “iertare” a datoriilor naționale. În acest fond s-ar transfera o parte din datoriile statelor, care vor fi răspunzătoare în comun pentru plata lor. Plata s-ar face în 20-25 de ani.
Deși vine din partea unor economiști germani și este sprijinită de Franța și Italia, propunerea fondului de “iertare” a datoriilor s-a lovit până acum de împotrivirea Germaniei. Ideea colectivizării datoriilor naționale nu a fost exclusă complet de cancelarul german Angela Merkel, însă aceasta insistă că o astfel de soluție poate fi aplicată doar la sfârșitul procesului de integrare fiscală. Propunerile instituțiilor UE se vor lovi la summit și de rezistența Franței, care este reticentă în a ceada o parte din suveranitate.