Isabel Allende continuă să ne surprindă cu fiecare nou roman, deși cu toții credem că știm la ce să ne așteptăm: Șeherezadă cu har de povestașă. S-a aventurat în tărâmul romanului istoric scriind “Zorro”, ca și “Ines a sufletului meu”, având ca personaj pe conchistadora care a întemeiet statul Chile. “Insula de sub mare” este un roman mult mai ambițios, mai complex: frescă istorică de la sfârșitul secolului XVIII și început de secol XX, povestea unei colonii ce va deveni Haiti, legătura cu metropola, realitatea dură a sclaviei, viața pe o plantație și universul din care pornesc spre America, odată cu sclavii, și credințele voodoo. Nu lipsesc aventuri pline de primejdii, cu salvări aproape miraculoase, nici palpitantele călătorii, nici istorii ale unor iubiri imposibile, nici episoadele pline de haz.
Firul poveștii duce personajele de la Paris pe insula San-Domingo, colonie franceză, apoi în Cuba și în Louisiana, până în Boston. Lumea insulei reunește stăpânii albi, unii plini de cruzime, alții mai blânzi, dornici să se îmbogățească din munca sclavilor de pe plantațiile de trestie de zahăr, frumoasele mulatre cu vocație de curtezană, negrii între care mocnește disperarea și revolta.Eroina ei, Zarité, sau Tété, se naște sclavă, iar la nouă ani este cumpărată de la Violette, “cocota” cea mai căutată a insulei, de unul dintre iubiții ei statornici, Toulouse Valmorin. Aristocrat venit din Franța ca să se ocupe de plantația familiei, Valmorin face avere din trestia de zahăr, se căsătorește cu Eugenie, o tânără provenită din nobilimea spaniolă scăpătată.
Zarité ajunge sufletul casei: violată de stăpân când avea 11 ani, știe să câștige încrederea stăpânei care își pierde mințile treptat, ea îl crește pe Maurice, copilul stăpânilor. Sclava naște prima oară la 14 ani și Valmorain îndepărtează copilul din casă. Zarité cea bună și frumoasă își ascunde inteligența, ca și iubirea neașteptată cu un sclav tânăr, Gambo, unul dintre puținii care izbutește să fugă de pe plantație și ajunge la rebelii din munți.
Romanul are un fundal istoric serios: colonia resimte schimbările din Franța care trece de la monarhie la republică, are de înfruntat și presiunea englezilor care abia așteaptă să ocupe insula, armata franceză se confruntă cu prima revoltă organizată a sclavilor, care coboară din munți, dau foc plantațiilor și conacelor. Zarité trece prin valul întâmplărilor, vrea să-și păstreze fetița, Rosette, pe care i-o făcuse stăpânul, așa că îl salvează și pe el și pe cei doi copii, care au același tată, cerând ca preț al salvării eliberarea ei și a fiicei din sclavie.
Toți patru ajung în Cuba, de acolo în Louisiana, unde Zarité trebuie să înfrunte necazuri noi: dușmănia noii stăpâne, după ce Valmorain se recăsătorește cu Hortense Guizot, mai ales dorința de a-și câștiga libertatea, grijile provocate de iubirea incestuoasă dintre frate și soră. Iar încurcăturile și surprizele nu contenesc: Violette, acum văduvă, încă provoacă pasiuni, o salvează încă o dată pe Zarité, legate mai profund printr-un secret ce iese foarte târziu la lumină.
Dincolo de zig-zagul firului narativ ce trece de pe un continent pe altul, romanul prezintă o lume plină de culoare, necunoscută până acum la noi: marile plantații din colonii, cu o ierarhie socială complexă, care nu exclude punțile de trecere de la un nivel la altul. Multe figuri feminine, de la doamnele casei la sclavă, au drept corespondent alt șir, figuri virile: stăpânii albi, doctorul sau militarul de carieră, mulatri și negri.
În momentele cheie, de suferință ori bucurie, Zarité dansează, căci a învățat în copilărie lecția esențială: cât timp dansează, sclavul e liber! Șeherezada știută de cititori a devenit aici maestră a dansului: romanul are nerv, alternând ritmul lent cu altul îndrăcit, buclele și răsucirile cu galopul halucinant. “Insula de sub mare” confirmă (a câta oară?) o povestașă fără egal, și în plus o făuritoare de lumi noi pe harta ficțiunii.
Isabel Allende, Insula de sub mare, traducere din limba spaniolă de Cornelia Rădulescu, Editura Humanitas fiction, 2012, 396 pag.