… fără să știi dacă l-ai trecut sau nu, dar oricum trebuie să mergi mai departe. Cei mai mulți școlari nici nu au habar ce li se întâmplă, constată mult mai târziu că au pierdut examen după examen și nu au cale de întoarcere. De altfel, este aproape invizibilă pentru majoritatea oamenilor școala de părinte. La greutățile unei asemenea școli m-am gândit citind al doilea roman al scriitoarei iraniene Parinoush Saniee – „Tatăl celuilalt copil”, pe care l-aș recomanda ca lectură obligatorie și necesară oricărui părinte, mai ales dacă are doi sau trei copii. Aș sfătui mai ales pe tați să citească romanul ca să poată înțelege mai bine ce se întâmplă în sufletele copiilor și al mamelor care îi cresc.
Naser și Maryam aparțin clasei de mijloc din Iran, au trei copii, de creșterea și educarea lor se ocupă mama, cu prețul renunțării la cariera și profesia ei pentru care făcuse studii universitare. Fiul cel mare, Arash, este mândria familiei, împins de ambiția tatălui să învețe și să fie premiant. Mezina, Shadi, aduce bucurie tuturor încă de la naștere și-i cucerește cu drăgălășenia ei. Mijlociul, Shahab, le provoacă mai întâi îngrijorare, apoi nemulțumire, apoi o imensă rușine, pentru că nu vorbește, reacționează de multe ori violent, încât ajung să-l creadă retardat.
Romanul se compune din alternanța vocilor – a lui Shahab și a mamei lui, ele dezvăluie drama copilului sensibil, inteligent, plin de imaginație, drama unei mame care intuiește adevărul, dar are de luptat cu nepăsarea unui bărbat care-și reduce rolul de tată la munca pentru întreținerea familiei, cu prejudecățile familiei mari, în care soacra ei, o bunică aprigă, face mereu comparații între nepoții pe care-i are de la cei doi fii. Toți îl compară pe micul Shahab cu fratele și sora lui, cu verii lui. Așa că nu e de mirare că își inventează prieteni, cărora li se destăinuie în lungi convorbiri imaginare.
Shahab însuși se crede prost, iar în Naser nu vede un părinte, ci pe tatăl celuilalt copil, care este Arash cel studios și deștept, Shadi cea frumoasă. Maryam, la rândul ei, copleșită de propriile frustrări, de o anume înstrăinare a soțului, nu mai poate pătrunde în sufletul fiului ei ostracizat de toți, fiindcă își pierde încrederea în ea. Batjocura verilor, înscenările oribile în care i se aduc acuzații grave, fără ca el să fie vinovat, fără să se poată apăra, căci nu vorbește, măresc și mai mult suferința copilului.
Când se pierde și ajunge pentru câteva zile în altă familie, Shahab constată că doi oameni străini îl înțeleg și-l răsfață așa cum ai lui nu o făcuseră niciodată. Este surprins să vadă că-l acceptă, că fac eforturi să-l înțeleagă, că sunt atenți cu tot ce i-ar face plăcere. Cei doi au crescut copii, care sunt de-acum mari și trăiesc departe de țară, dar dorul nu-i oprește să-și amintească de reacțiile celor mici, să fie precauți și grijulii. Atât de grijulii, încât îi caută familia și îl duc acasă.
Povestea lui Shahab mi-a amintit de confesiunea făcută de Mircea Eliade în „Încercarea labirintului” – a fost copilul mijlociu, cu un frate mai mare cu doi ani și o soră cu patru ani mai mică. Iată ce scrie Mircea Eliade: „A fost un noroc pentru mine că am venit pe lume între ceilalți doi. Pentru că, bineînțeles, preferatul, ani în șir, a fost fratele meu, primul născut, și apoi sora mea – mezina. N-aș putea spune că nu mă simțeam iubit, dar nu eram sufocat de un exces de dragoste maternă sau paternă. A fost un mare noroc. Pe lângă acela de a fi avut, mai târziu, o prietenă și un prieten – pe sora mea și pe fratele meu.” (traducere Doina Cornea)
Ceea ce pentru Mircea Eliade a fost noroc, pentru micul erou din „Tatăl celuilalt copil” a fost nenoroc. Ori, poate este vorba nu doar de firi diferite, ci de familii și mentalități diferite. Iar salvarea lui Shahab vine de la cealaltă bunică, cumpătată și înțeleaptă. Ea îl ajută în mare secret pe copil să se dezvăluie, să-și depășească temerile și să vorbească, așa că la șapte ani poate merge la școală. Surprizele pentru familie abia acum încep. Dar le aflați doar citind romanul. Mai mult decât ficțiune, romanul este o lecție tulburătoare ce face vizibilă școala unde zilnic dai examen.
Parinoush Saniee, Tatăl celuilalt copil, traducere din limba persană de Cristina Ciovârnache, Editura Polirom, 2013, 248 pag.