Personajele: Gina, Lizet, Tamara, Doruțu, Jucătorul
Actul I
Scena 1
Gina și Lizet în sufrageria din apartamentul Ginei. Orice zi a
săptămânii, dimineața nu prea devreme.
Gina: (cască simulat, e un tic care o trădeză de fiecare dată când
toarnă minciuni) Nici vorbă! Nu ne-am mai spus niciun cuvânt de
atunci… din ziua aia. Da’ deloc.
Lizet: (Lizet își face unghiile, zâmbind ironic) Deloc…
îhm…
Gina: Erau aici, și el o călărea pe Tamara, iapa de Tamara,
încremenită cu ochii holbați la mine. Zice: nu e ceea ce pare.
Fir-ați ai dracu` de nenorociți! I-am pălmuit și i-am aruncat – lui
chiloții și pantalonii pe geam, ei sandalele, alea pe care i le-am
ales toate trei săptămâna trecută.
Lizet: Canalii mărunte. Ea ce-a zis?
Gina: Vai, vai, vai…
Lizet: I-ai aruncat sandalele? Ha, ha, ha…
Gina: Pe geam.
Râd amândouă ca două proaste.
Lizet: Miercurea asta la River, după vreo trei cafele amare…
Tocmai îmi pusesem ochelarii de soare când în cafenea intră unu’ cu
buzunarul gros. (Lizet o privește nedumerită) De la portmoneu…
S-a așezat în dreapta mea. Îl priveam sfioasă cu coada ochiului. Un
barosan în carne și oase, de cinzeci și ceva… fata de la bar, o
blondă, plinuță, atentă, studentă, evident… o capră…
Gina: Așa…
Lizet: Ne-am privit insistent și mult. La un moment dat, fata îmi
aduce o cafea dublă, amară. Zic – ți-am cerut eu o cafea? Fata
însă-mi face un semn discret că el îmi făcea cinste. Să-i fac pe
plac lui, o beau, deși era a patra pe ziua aia și știam că o să dau
în bâlbâială… Mă gîndeam, what a fuck, poate o să arăt puțin mai
vulnerabilă… Când mi-am ridicat privirea din ceașcă, în fața mea
stătea un fraier de cinzeci și ceva de ani într-un costum la trei
nasturi, lucios. M-am uitat galeș la el și l-am umplut de vomă din
cap până-n picioare. Din cauza cafelei… Să-l fi văzut… s-a
blocat. Avea un costum Armani lucios, aburind. Tare, nu?
Gina: Hai, gata… Nu mai bei cafea de azi…
Lizet: Nu mai mult de trei… Mamă, ce față avea… El îmi făcea
curte și eu i-am apretat costumul…
Ce-i mă Gina…
Gina: M-a înșelat Doruțu…
Lizet: Să nu-mi spui…
Gina: Bine, mă opresc.
Lizet: Nu, mă, era doar o expresie… Zi!
Gina: Nu credeam că jigodia o să-mi călărească prietena acasă la
mine pe covorul de la mama. Orașul e plin de hoteluri. Pe Tamara…
la mine acasă.
Lizet: Auzi, nu mai bine mă prefăceam că o beau și să mi-o torn în
sân? (pauză) Poate îmi opăream sânii.
Gina: Mă, pe covorul de la mama? Eu eram la piață și cât am luat o
lubeniță de zece kile și o hămăleam ca o măgăriță, Gogu i-o trăgea
Tamarei.
Lizet: Am încercat să-l șterg cu un șervețel umed, dar a ieșit
val-vârtej. L-am așteptat toată ziua pentru explicații, să-i cer
scuze, dar nu s-a mai întors, nici joi, nici vineri…
Lizet: Dar nu se face (obosită, adorme pe scaun)
Gina: (vorbind prin somn) Am izbucnit: Secătură, gunoiule,
profitorule, cu Tamara… pe covorul de la mama…
Lizet: (vorbește prin somn) Era un Armani lucios aburind.
Gina (adormită) Ce porc…
Scena 2
Apartamentul Ginei, în sufragerie Doruțu o călărește de zor pe
Tamara. Are ochii fixați pe ceasul cu cuc care cântă de două
ori.
Doruțu: Tamara, Tamara!
Tamara: Arde-mă Doruțule, fiară nesătulă!
Doruțu: Iubi, numai cu tine am satisfacții ample.
Tamara: Bagă viteză, că iese Lică din schimb și-i suspicios dacă
nu-i caldă supa. (râde)
Doruțu: (râzând) Lasă că i-o țin eu caldă. Cine duce greul aici de
când a plecat? Grăbește-te! Gina e în piață, poate să pice în orice
moment.
Tamara: Mi-ai promis că nu o mai vezi pe boarfă.
Doruțu: Trebuie s-o mai văd, cuibușorul ăsta e sigur, doar știi, la
mine nu se poate. (râde) Nevastă mea e șefa comitetului de bloc,
cum intru în scară, din spatele ușilor, pensionarii mă iau în
primire. Pentru orice informație, se aleg cu o sticlă de
votcă.
Tamara: Fii mai implicat, în cinșpe minute îmi sună sirena și n-am
apucat să pun nimic în gură.
Doruțu: Dacă-mi iese afacerea aia, o să ne întâlnim numai în camere
de hotel. Room service cu șampanie și micul dejun la pat.
Tamara: Nu mă mai umilești în casa asta, așa-i?
Doruțu: Nu, iubita mea…
Tamara: Și nici în broscuța ta albă?
Doruțu: Te rog să nu te legi de broscuța mea că mă ridic în secunda
asta!
Intră Gina încărcată cu plase.
Gina: Aoleu…
Leșină. Doruțu și Tamara o ridică așezând-o pe pat. Doruțu se
preface că tocmai a intrat în casă.
Doruțu: Doamne, Gina… Ce s-a întâmplat? Tamara, ce cauți aici?
Gina, ți-e rău? Să chemăm Salvarea…
Tamara: Gina, ești în regulă, draga mea?
Gina: Ce s-a întâmplat?
Doruțu: Gina mea, ești bine… Draga mea… Am tras o sperietură,
abia intrasem, iar tu zăceai inconștientă în pat și aveai ochii
bulbucați. (către Tamara) Spune ceva, erai aici înainte ca eu să
apar.
Tamara: Picioarele ți-au fugit spre dreapta, pesemne ți se
înmuiaseră, aveai ochii dați peste cap, iar din gură ai scăpat un
țipăt.
Doruțu: Vai ce bine că ți-ai revenit, draga mea!
Tamara: Doamne, cum arătai printre morcovi și verze.
Doruțu (către Tamara): Ia uite, îi revine culoare aîn obraji.
Gina: Prieteni… prietena mea dragă, vino să te pup. (Tamarei la
ureche) Târfă.
Tamara (masându-i Ginei tâmplele îi șoptește la ureche): Ai grijă,
că mai poți leșina, așa din senin.
Gina: Doamne ce trist. Am ajuns să mă înșele amantul…
Scena 3
Gina în patul din sufrageria ei, somnoroasă.
Gina: Gogule! (caută ceva pe sub cearceaf) Trezește-te, am avut un
coșmar cu tine, Tamara și Lizet. Eram la Mediterana, pe nisipul
fierbinte, la plajă la nudiști. Noi, fetele, ne bronzam neglijent,
iar tu asudai la greu cu capul pe geanta mea de piele. La un
momentdat dragă, un suedez din Ferentari a smuls geanta mea de sub
capul tău. Tu ai fi vrut să fugi după el dar îți era frică. Noroc
cu salvamarul grec, care l-a placat ca la rugby. Gogule, scumpule,
m-am trezit transpirată, cu ochii în lacrimi. Iubitule, doar cu
tine pot fi sinceră, numai tu nu mă faci să sufăr. Când mă gândesc
că te-am luat de la colțul străzii cu doar 59 de lei. (scoate de
sub cearceaf un vibrator pe care îl așează pe pernă). Mă, tu mai ai
baterii?
Scena 4
Gina, Tamara și Lizet, în sufrageria din apartamentul Ginei,
beau cafea îmbrăcate sumar.
Tamara (către Gina): Gogu e plecat?
Gina: S-a dus azi-noapte, săracu`.
Tamara: Când ni-l prezinți și nouă, dragă? Tot așa bine se
ține?
Gina: O să ți-l prezint cândva.
Tamara: Lică al meu nu a mai trimis nici un cent de doi ani.
Gina: Primul meu soț…
Lizet: Ți-a scris după cinci ani că-i căsătorit și-o duce
rezonabil, așteptând cu nerăbdare să-i meargă copiii la
școală.
Gina: (către Lizet, îmbrățișând-o) Niște perverși… Bine că nu ai
avut de-a face cu nici unul… În poze, micuții erau drăgălași, da`
nu semănau cu el deloc.
Lizet: Sunt confuză. (Către Gina) M-am îndrăgostit de tine. (Către
Tamara) Apoi de tine, amândouă făcându-mă să sufăr cu mizeriile
voastre povestite, repovestite.
Gina: Ale ei în casa mea.
Tamara: Ale tale în casa ta, mai scutește-mă. Toteauna când torni
minciuni, ticurile te dau de gol.
Gina: Ipocrito!
Lizet: Când am vomat pe tipu` ăla, gândul îmi era la voi. Aici, pe
covor, toate trei încinse. Lică tocmai plecase în Spania, iar Gogu
era într-una dintre interminabilele lui delegații.
Gina: Fostul meu mi-a trimis mai multe poze cu micuții lui. Sunt
tare drăgălași, nu-i seamănă deloc… blonzi cu botic… probabil
seamănă leit mamei lor. Cu ea nu mi-a trimis nici una. (către
Tamara) În ce hal e trebuia dusă demult la un psiholog.
Tamara: În ce hal ești tu, egoisto. Doruțu e cel mai bun în branșă!
Toți bărbații sunt niște porci, dar cei cu buzunarele pline sunt
mai ușor de suportat. Unii, foarte puțini, cum e de exemplu și
Doruțu, oricât de dizgrațios ar grohăi… nu put, pot spune chiar
că miros bine.
Gina: (către Tamara) Beach! (lui Lizet) Vorbește ea despre Doruțu`
meu. (O îmbrățișează). De atâția ani îl spăl cu mâna mea cu săpunul
pe care l-am făcut în casă din resturile porcului crescut ecologic
de maică-mea la țară.
Lizet: (prin somn) În cafenea intrase un domn bine/ De cinzeci și
ceva/ Și ce miros avea/ Săpunul cu care-l spălase nevastă-sa/
Probabil îl făcea ea-n casă/ Că tare i se potrivea.
Gina și Tamara râd zgomotos.
Scena 5
Doruțu în fața oglinzii din sufrageria Ginei se
bărbierește.
Doruțu: Futu-i. (Se taie căutându-și în buzunarzul pantalonilor un
șervețel, dă peste biletul de la Tamara, citește) Pistonaș, nu mai
suport, ea sau eu. Au! (Vorbește cu un personaj imaginar) Doctore,
în timp ce mă consultai, simțeam cum ți se schimbă tonul – Ce avem
noi aici… Ce avem? Mi-am mușcat buzele gata să-ți răspund. Ce să
avem, savantule? O boală în beznă. Bezna în care te-ai afundat de
nenumărate ori, gaura neagră din creierul tău pervers. Dar ai
devenit brusc extrem de familiar, cald, șoptindu-mi – E de rău,
vecine. Nu ai simțit nimic până acum? Tremuram sufocat de emoție,
venisem pentru un control de rutină la singurul doctor cu care
avusesem o relație în cei treizeci și ceva de ani petrecuți de la
nașterea mea în acest cartier sărăcăcios. Apoi mi-ai spus rar și
foarte clar în ceafă – Doruțule, ai un chist. E grav. (Se privește
îndelung în oglindă). Cel mai mare Don Juan din cartierul ăsta
sărac, dar plin de fufe, e pe ducă, fără urmași, casă sau soție.
Nimic, zero. Pistonaș fermecat, ești plin de viață, încă douăzeci
de ani mi-ar fi de ajuns pentru a vizita toate numerele, în cartier
sunt patru mii de apartamente, trei mii cinsute de femei singure,
motive diverse, jumătate le-am vizitat deja. Dar ce sunt eu? Cine
să mă ajute? Pentru un biet iubăreț dintr-un cartier sărăcăcios al
estului nu ridică degetul nici întunecatul, nici luminosul (se aud
bătăi în ușă). Gina? Nu ai cheia la tine? Intră, e deschis.
Intră jucătorul
Jucătorul: Am venit… Se poate?
Doruțu: (dezorientat) Domnul Gogu?
Jucătorul: Jucătorul.
Doruțu: Jucătorul? Doruțu.
Jucătorul: Sunt din cartierul tău.
Doruțu: Așa, și? Pot să te ajut cu ceva?
Jucătorul: Pot eu să te ajut.
Doruțu: Ce faci, tragi cu urechea? Ia hai, hai că am treabă!
Jucătorul (scoate din geantă un afiș de campanie): Îl lipesc pe
perete, apoi vorbim.
Doruțu: Ce dracu` faci?
Jucătorul: (lipindu-și afișul) E drept?
Doruțu: Puțin mai sus în partea stângă.
Jucătorul: Arăt bine? În afișul ăsta n-am cravată. Sloganul e
beton. Ți se potrivește “Eu te ajut, tu cu ce mă ajuți pe mine?”
Candidez.
Doruțu: Candidezi?
Jucătorul: Anul ăsta, aici, la voi. Îndeplinesc vise, împiedic
tulburări, vindec tumori, după care o iau de la capăt oriunde
aiurea.
Doruțu: Uau, și tumori?
Jucătorul: Mai ales. Nu te plângeai că nu vine nimeni să te ajute?
Te rezolv. Operație, Canada.
Doruțu: Și prețul?
Jucătorul: …
Doruțu: Da` mă scapi?
Jucătorul: Te scap. În genunchi și jură-mi credință. Ce bine
miroși! A ce? Miroși bine! Și eu folosesc săpun făcut în casă, dar
al dumitale ascunde total mirosul celălalt, dă-mi și mie o
bucată.
Doruțu: Jură-mi pe mandatul tău că scap.
Jucătorul: Jur. (Intră Gina. Îl vede pe Doruțu în genunchi.)
Gina: Perversule!!! Iarăși cu bărbați? (Leșină)
Jucătorul iese, Gina își revine.
Gina: Doruțule, mi-ai promis că n-o s-o mai faci cu
bărbați…
Doruțu: E noul candidat.
Gina: Ia-l de pe perete până nu dau foc sufrageriei.
Doruțu: Dumnealui e noul candidat, rămâne unde e.
Gina: Candidat? Candidat îi zici?
Doruțu: Candidat și o să-l sprijinim împreună.
Gina: Eu pentru ce să-l sprijin?
Doruțu: Pentru fundul meu.
Gina țipă, leșină, intră Tamara.
Tamara: (către Doruțu) Ce are iar, dragă?
Doruțu ridică din umeri, plictisit, continuă să se
bărbierească.
Gina: (revenindu-și, către Tamara) L-ai văzut?
Tamara: Pe cine? (către Doruțu) Are iar crize?
Gina: (Imitând-o) Are iar crize…. Nu fiți penibili…
Tamara: (lui Doruț) Pistonaș, eu fac cu nervii.
Gina: Pistonaș? Cui îi spui tu pistonaș? Doruțu meu era în
genunchi, iar cheliosul ăla se mirosea pe sub braț. Doamne câți
perverși pe lumea asta…
Tamara: (către Doruțu) Ți-a dat un afiș și ție? Și eu am unul.
(către Gina) Domnul e jucător.
Gina: Doruțule, crezi că o s-o mai înghit și pe asta?
Tamara: (aparte) O înghiți clar.
Gina: (către Doruțu) Spune ceva!
Tamara: Spune-i, pistonaș, ce te-am rugat eu în bilet?
Gina: L-ai rugat tu în bilet… Ce?
Va urma