de Flavius Lucăcel


Scena 6

Tamara și Lizet în sufragerie privind afișul electoral al Jucătorului.
Lizet: Aoleu, ce caută tipul meu aici?
Tamara: Tipul tău?
Lizet: Da, e tipul cu Armani.
Tamara: Ăsta e?
Lizet: Da, ăsta.
Tamara: E candidatul din cartierul nostru.
Lizet: Mi-a trimis o ciocolată și trei garoafe. Tu crezi că mă iubește?
Tamara: Florile erau roșii?
Lizet: Roșul aprins, naturale.
Tamara: Ce galant. Te iubește.
Lizet: Dar eu, dacă ar fi să fiu sinceră, dintre toți bărbații, doar pe Doruțu l-aș alege.
Tamara: Ce zici tu acolo?
Lizet: Zic așa, doar dacă ar fi să fie.
Tamara: (răsuflă ușurată) Dar nu e.
Lizet: Nu e. Nici vorbă. Tot pe voi, fetele, vă iubesc. Dacă ar fi s-o fac cu domnul ăla cu Armani aburind…
Tamara: Te-ai sacrifica?
Lizet: Afirmativ.
Tamara: Boala lui Doruțu pare serioasă. Vecinul nostru, doctorul Castană, vorbește prin tot cartierul că nu se mai poate face nimic. Doar o minune… Crezi în minuni?
Lizet: Nu știu.
Tamara: Zi pur și simplu ce îți vine.
Lizet: Nu am trăit nici una, dar am auzit că s-ar produce în unele locuri…
Tamara: Și tu crezi că în cartierul ăsta de doi bani o să se întâmple una adevărată?
Lizet: Aș vrea să cred că e posibil, Doruțu o merită.
Tamara: O merită din plin. Te mai întreb o dată, crezi că în cartierul ăsta sărac și plin de târfe ca noi se va petrece o minune adevărată?
Lizet: Sunt confuză, mai tot timpul mă gîndeam la tine sau la Gina, acum mult mai des la Doruțu, dar pentru el aș vrea să se producă singura minune din ultima sută de ani, aici.
Tamara: (o îmbrățișează) Mă fată, ești bine, dintre noi, doar tu mai ai ceva bun în tine.
Lizet: Sunt confuză.
Tamara: Confuză pe dracu, îndrăgostită, asta ești, îndrăgostită.

Actul II

Scena 1
Lizet în sufrageria Ginei scrie gemuită în pat.
Lizet: Copilăria: întunericul geros mi-e… tată erai mai mult beat decât treaz, mama plângea des până noaptea târziu, eu dormeam greu, visând urât. Adolescența: erai mai mult beat decât treaz, mama plângea des până noaptea târziu, eu dormeam greu, visând urât. În cartier toate spațiile verzi erau îmbibate de urină amestecată cu bere, înjurai scărpinându-te pe spate cu un cuțit, maieul alb transpirat îți era pătat cu zacuscă. Mama făcuse treizeci și două de borcane și un infarct în aceeași zi. Tu băuseși treizeci și două de beri în bomba de tablă de la colțul blocului, multe blocuri pe atunci și acum încă aveau… au alipit un cubuleț mic, gri metalic cu rafturi din scândură mucegăită, de pe care cele câteva sticle goale etichetate având prețurile scrise gros cu cariocă neagră vorbesc despre nopțile mele din copilărie și adolescență. Mama deja de un an se odihnea uitată sub prunii zgribuliți de pe deal, era trei noaptea când m-au sunat că el înghețase bocnă la câțiva pași de îndrăgita lui evadare metalică. Am stat în întunericul geros, dezorientată, pe jumătate dezbrăcată. – Ți-e tată? M-a întrebat polițistul chipeș. Mi-e tată, i-am răspuns polițistului chipeș. Apoi am urcat la o cafea cât să ne încălzim și eu să uit. Polițistul, băiat din cartier, băiat bun, mi-a vorbit despre nopțile din copilăria lui, din adolescența lui, cu spații verzi și trunchiuri de copaci pe care-i era silă să se cațere, apoi m-a avut, dar atât de încet și de puțin, că mi s-a făcut rău, rău de tot.

Scena 2

Gina și Doruțu fac curățenie, reamenajând sufrageria.
Gina: Tu și gândurile tale negre, oricum nu ai mai ajunge nici la tine, nici la mine. Acum te duc direct ambalat în capela mare a cimitirului. Dacă nu vrei să pui mâna, stai în fotoliu, trage beri și citește ziarul. Și apoi prietenul tău o să vină.
Doruțu: Salvatorul meu.
Gina: Am obosit toți anii ăștia sperând la fericire, exceptând bucata scurtă cât ai fost doar al meu… m-am lăsat de slujbă pentru tine, Doruțule.
Doruțu: Nu, nu te-ai lăsat pentru mine.
Gina: Dar pentru cine, iubițelule?
Doruțu: O făceai pe detectiva.
Gina: Și am greșit? Spune tu? Am greșit? De când închid eu ochii la destrăbălarea ta cu Tamara?
Doruțu: Tamara în sus, Tamara în jos. E prietena ta, la fel de singură și nefericită ca tine.
Gina: Tu ai un răspuns la toate! De ce dracu` ai mințit toată viața ta că ești însurat?
Doruțu: Dă bine la C.V. Căsătorit e mai ușor în branșa mea.
Gina: Tu ai o meserie?
Doruțu: Da, sunt de meserie amant. Spune tu, când te-am bătut la cap cu Gogu?
Gina: Nu te lua de Gogu, e mai bărbat decât tine, numai delegațiile astea repetate ne-au ucis relația.
Doruțu: Delegația, ne-a distrus relația… Dacă-i mai bărbat decât mine, atunci te las și mă lași.
Gina: Doamne ferește, ziceam și eu așa să te supăr. Fără tine, Doruțule, viața e chin curat. Hai să-ți maseze mămica piciorușul.
Doruțu: Piciorușul și fundicul. E lăsat? Spune tu, medicul ăsta Castană zice că nu mai e cum era.
Gina: Doruțule, Doruțule! N-o să te cumințești decât sub pământ. Dar nu te las eu să ajungi sub pământ… Îți fac criptă din beton… Ha, ha, ha. Hai mă că am glumit…

Scena 3

În sufrageria Ginei, Tamara vorbește la telefon cu Gina.
Tamara: Gina, ascultă-mă și tu, dragă… să nu închizi. Și ce dacă sunt o stricată? Ai fost lîngă mine de fiecare dată când îmi venea să mă dau cu capul de pereți, cu venele de un cuțit. Nefericită dinainte de-a mă naște, mutilată când moașele nu m-au putut opri – că am ieșit cu presiune, mi-au speriat sufletul. Ai putea înțelege cât e de rău? Am fost urâtă că am venit, dată altora care m-au dat altora, care m-au dat “alor mei”. Oamenii n-au înțeles niciodată că nu mă satur de tristețe. Te-am iubit în pizda mă-tii de parașută, iar cu armăsarul ăsta al tău breaz doar mă joc. E un prost ca toți nespălații care m-au călărit încă de pe vremea când nu puteam să port șa. Și ce-i dacă sunt o stricată? Totdeauna am ajuns să iubesc după ce mi-a tras-o cineva. Nu sunt dependentă de putoarea lui pe care tu i-o ascunzi cu săpunul ecologic făcut de maică-ta din porcii ei blânzi. Sunt dependentă de tine, Gina, o dependență tristă. Nu mai zici nimic? Păi ce-ai putea spune tu, o biată târfuliță? Alo, alo, alo. A închis. (din lada de așternuturi a patului scoate vibratorul) Gogule scumpule, numai tu ne înțelegi și când mă gândesc că atâtea luni ai stat nebăgat în seamă în magazinul de la colțul străzii, numai tu nu ne faci să suferim, Gogule. Iar te-a lăsat fără baterii.

Scena 4
Sufrageria Ginei, masă întinsă câteva pachete cu alimente ambalate, unele chiar în hârtie de ziar. Gina, Tamara, Lizet, Doruțu, apoi Jucătorul.

Doruțu: Dragi prieteni, vă mulțumesc că mă susțineți. Jucătorul mi-a promis că mă ajută cu operația din Canada. Oare unde-o fi? Nu mai vine?
Gina: Numai de-ar veni.
Tamara: Vine, cum să nu vină. (către Lizet) Ai gusturi, în materie de bărbați indiscutabil ești matură.
Doruțu: (către Lizet) Așa o frumusețe risipită.
Gina: Și cum ți-a descoperit tumoarea bunul nostru vecin Castană?
Doruțu: (către Lizet) Iubirea vine cu timpul, frumusețea se duce. (către Gina) Și Gogu? Tot plecat, tot plecat?
Tamara: Gina zice că s-a dus săracul iar în delegație, măcar cineva mai muncește… Cum arată Gogu ăsta?
Gina: Poate nu vine.
Doruțu: Vine, sigur vine. Mie îmi rezolvă operația și-l votez. Voi ce-i cereți? V-ați gândit?
Gina: Gogu e un bărbat bun, mai fidel și mai înțelegător decât orice alt bărbat, asta e tot ce am să vă spun despre el.
Lizet: Să mă ia de soție. E prea mult?
Tamara: Să te ia și să ne meargă bine la toți. (către Doruțu) Vreau exclusivitate pe… pistonașul tău.
Intră Jucătorul. Bucurie maximă. Doruțu îl ia în brațe și îl strânge.
Gina: Doruțule, oprește-te!
Jucătorul: Scumpii mei alegători. (sărutându-i lui Lizet mâna) Scumpa mea aleasă.
Gina: (către Tamara) Ce galant. Acum îl văd și eu mai bine. E arătos.
Tamara: Gâsca asta a început să bată din aripi.
Doruțu: Le-am prezentat aranjamentul, dar fiecare în parte ar mai avea mici cereri, nevinovate dorințe.
Jucătorul: De ce mici? Eu pot orice.
Doruțu: Nu am vrea să te-ncărcăm foarte mult.
Jucătorul: Îndrăzniți cu mult curaj, într-un fel vom fi chiar rude.
Lizet: Aș bea o cafea mare, amară! E a patra pe ziua de azi.
Tamara: (către Lizet) Abține-te, dragă, măcar până pleacă. (către Jucător) Călătoriți mult?
Jucătorul: Zilnic, mai tot timpul în interes de serviciu.
Gina: De profesie sunteți…
Jucătorul: De la începutul începutului am fost numit jucător.
Gina: Interesul dumneavoastră de serviciu trebuie să fie mereu foarte important.
Tamara: Lasă-l, dragă, să se așeze, omul vine de pe drum, poate îi e foame.
Doruțu: (către Jucător) Vecinul meu, doctorul Castană…
Gina: (către Jucător) Cel care-a descoperit-o…
Doruțu: Zicea că nimeni nu mai poate face nimic.
Tamara: În afară de-o minune.
Doruțu: Așa zice: – Doar o minune te mai scapă, vecine.
Jucătorul: Și atunci te-ai adresat mie, specialistul numărul unu în minuni. Luați și mâncați și voi. (către Lizet) Toarnă-mi puțin rom. Haideți cu curaj, spuneți-mi ce vă doriți?
Gina: O vilă la Mediterana, șefă undeva pe bani mulți, ceva de genu`…
Jucătorul: Credeam că nu mai sparge nimeni gheața. E prea puțin, cereți ceva mult mai complex.
Gina: Și două baterii de unu virgulă cinci volți cu autonomie nelimitată.
Tamara: Baterii din alea mici, mici.
Gina: Gogu are o lanternuță pe care o folosește des la muncă.
Doruțu: Vă rugăm! Cererile să fie mai serioase.
Tamara: Sandale cu cristale, șefă la ape, eșarfe colorate, un covor și-o sufragerie mai mare, iar lui Doruțu, pistonașul tare.
Jucătorul: Doar nimicuri. În alte vremuri, prin cartiere erau unii care voiau viață veșnică, vă vine să credeți?
Tamara: Stranie dorință.
Gina: Baterii de unu virgulă cinci v-au cerut mulți?
Jucătorul: Sunteți prima în toate cartierele, vorbim binențeles de alte vremuri. Toți își doreau viață veșnică.
Lizet: Atunci în cafenea.
Tamara: Taci, dragă, că-i povestesc eu. Ați emoționat-o, nici nu mă mir, aveți din plin cu ce.
Gina: (către Tamara.) Cu ce?
Tamara: Sunteți un galant, sincer.
Gina: Iar tu o lingușitoare siropoasă.
Tamara: Tare aș călători în timp.
Jucătorul: În viitor, în trecut, cu cazare, croaziere, hoteluri de câte stele doriți, pentru mine sunt nimicuri.
Au început să bea binișor, încet se vor ameți.
Lizet: Să pot iubi?
Tamara: (aparte către Lizet) Taci, nu mai spune nimic. (către Jucător) Tineretul, tinerețea, confuzia și politețea.
Jucătorul: Ce?
Tamara: A , nimic… Aviația, transpirația, dă senzația și te face să iubești. (către Lizet) Ce bine e să iubești!
Jucătorul: Înapoi la problemele noastre. (Scoate un teanc de voturi și un tabel) Scrieți-vă citeț numele, seria și codul numeric de cât mai multe ori. Semnați.(Arătându-le buletinele de vot) Pe astea le ștampilez eu. Scumpii mei alegători încă o dată fiți siguri: efortul vostru va fi răsplătit. Curajoșilor, spuneți tot ce vă doriți. Mulțumesc, cu respect și demnitate o meritați.

Toți adorm beți culcându-și capetele pe masă, Jucătorul ridică ușor privirea și, convingându-se că ceilalți dorm, iese pe vârful picioarelor.


Scena 5

În sufrageria Ginei. Gina , Tamara, Lizet și Doruțu dorm cu capetele culcate pe masă.
Gina: (trezindu-se) Creme bune, masaje… Domnule Jucător!
Tamara și Lizet se trezesc, mai puțin Doruțu.
Tamara: M-ai speriat. Mamă, ce frumos visam.
Gina: (către Lizet) Vezi nu a căzut în baie?
Lizet: Baia e goală. A luat cu el tot săpunul.
Gina: Doruțu o să se supere.
Tamara: Voi simțiți vreo schimbare? De când încep să se îndeplinească? Nu a plecat… Domnule Jucător.
Lizet: Jucătorul nu a fixat un termen anume. (către Doruțu) Scoală-te, leneșule, se pare că salvatorul tău și-a luat tălpășița.
Tamara: Ce tot vorbești? Unde să plece? Mai are nevoie de noi.
Gina: Nevoie? Pentru ce?
Lizet: (către Doruțu punându-i mâna pe ceafă) Trezește-te, somnorosule, salvatorul tău s-a evaporat. (țipăt) Doamne ferește, e rece ca tatăl meu în noaptea aceea geroasă.
Gina: În miezul verii?
Tamara: (țipăt) Pistonaș!
Gina: Doruțu meu!
Gina apasă din greșeală cu cotul telecomanda televizorului. Pe ecran, un interviu cu Jucătorul care tocmai e declarat câștigător în alegerile din cartier.
Jucătorul: Ați putea spune despre mine: Ce departe a ajuns, l-am cunoscut, nu era mare lucru de capul lui, mereu a fost ajutat, mai tot timpul a pupat dosul cuiva, la fel cum părinții lui au pupat, ca apoi să fie pupați. O lungă dinastie veritabilă de pupincuriști – dar vă înșelați. De mic, Luminosul mi-a hărăzit îndoiala, lumina amestecată cu beznă. Amurgul și zorile coapselor sterpe ale morții m-au hrănit cu frig și zădărnicie. (Râde) Pot susține orice. De mic nimănui nu i-a păsat, nu am primit ajutor de la niciunul dintre voi. Nici mai bun, nici mai rău, doar așa cum a vrut Luminosul și mai mereu am fost deasupra. (Râde) Afirm ce vreau. Sunteți o adunătură de leneși și de destrăbălați. Eu vreau și pot, dar pentru cine? Este vreunul de seama mea?! Când m-a numit Luminosul pentru prima dată Jucătorul unui cartier, pe atunci erați foarte mulți care vă doreați viața veșnică. Jocul avea o miză. Nu ațipeam bine că iar îmi luam aripile-n spate zburând înspre vreun cotlon al unei străduțe îmbâcsite, unde adeseori ratam misiunea cu vreo băbuță îndărătnică. Nu o dată am adormit în zbor obosit. Mustrat, penalizat de Luminosul, toate mi se spărgeau mie în cap. (Râde) De mic mi-a fost al dracului de greu, singur am ajuns aici, poate unii nemulțumiți mă consideră nerecunoscător, insuficient implicat, iresponsabil. Prostii, dragii mei cetățeni. Prieteni, eu sunt Jucătorul din cartierul acesta, spuneți-mi cu curaj tot ce doriți. Cereți-mi lucruri serioase, nu veniți cu nimicuri, cereți-mi-o, încă pot! Spuneți după mine: Vrem bunăstarea veșnică… bunăstarea.
Mi se spune din regie că spectatorii nu-mi înțeleg limbajul. Bine, să fiu mai clar. În timp ce vă uitați la mine cu un fursec sau ceai în față – mă rog, dacă le aveți și pe alea -, contul meu crește văzând cu ochii, cu ochii mei; cineva îmi face curat în căsuța de pe malul Mediteranei, iar săptămâna viitoare îmi voi face o liposucție în Canada. Acum vă e clar? Publicitate.
Gina (îmbrățișând-o pe Tamara): În ce lume trăim!
Tamara: Mă sufocă minciunile, să ieșim!
Gina: Ține-mă strâns, Doruțule!
Tamara: L-am pierdut.
Gina: Așa de ușor, mă sufoc.
Tamara: Mergem la piață, o să car și eu plasele.
Gina: S-o ia naiba ipocrizie, nu vreau nimic altceva. Ia-mă în brațe. Ne furișăm afară din cartierul ăsta nenorocit, fără să ne vadă Jucătorul.
Tamara: Aleg verzele, morcovii… mă târguiesc cu țărăncile… car eu tot ce-i greu. Te desparți de Gogu.
Gina: Vrei și tu o viață liniștită, retrasă? (scoate capul pe geam înspre stradă țipând) Jucătorule, bagă-ți undeva bunăstarea veșnică, noi ne avem una pe cealaltă!
Tamara: Noi două avem o armă în casă. Jucătorule, ar fi bine să ții cont. Ar fi bine.
Gina: (către Lizet) Eu cu ea ieșim.
Tamara: (către Lizet) Înțelegi de ce?
Gina: Păcat de Doruțu.


Scena 6

Doruțu e într-un cărucior cu rotile împins de Lizet pe malul mării.
Lizet: Îți pun o păturică, aerul e plăcut, dar vânticelul ăsta rece ar putea să te tragă la spate. Doruțule, câtă liniște! Voi, bărbații, sunteți niște îngerași, așa, când sunteți tăcuți. (îi pune o scoică imensă la ureche) Auzi, frumușelule? Ce auzi? Nu auzi nimic? Scoica asta minunată, până mai adineauri tăcută, întinsă în nisipul fierbinte, avea nevoie de-o ureche… atentă, negrăbită Așa-i că nu e moartă? (i-o apasă pe ureche) Spune după mine: – Nu e moartă, … în ea se aude marea, vântul și mai ales se aud pașii, toți pașii, de la începutul nisipului până la sfârșitul lui. Spune după mine: – Tu care-mi ții scoica la ureche și eu aud marea, vântul, pașii toți risipiți printre grăunțele de nisip. Tu… vrei să fii…?

Sfârșit

Subiecte #scoici pe nisipul fierbinte#teatru