Prima sesiune a examenului de Bacalaureat din „stagiunea” 2013 s-a încheiat previzibil, adică (foarte) prost. Ba chiar, cireașă pe un tort amar, s-a încheiat cu un mare scandal referitor la vânzarea subiectelor. A urmat, la puțină vreme, examenul de titularizare a „cadrelor didactice”. Acesta din urmă s-a încheiat la fel, tot (foarte) prost adică, dar a mai avut o „calitate” în plus: a fost și penibil. Dacă un elev nu ia BAC-ul e un rezultat prost. Dacă un profesor ia note între 1 și 4 la examenul de titularizare e și prost și penibil. Reformat, reîncălzit, reformulat, refăcut, re- și re-, re-, re-, învățământul românesc a intrat de ani buni în vrie – produce mai degrabă deșeuri decât absolvenți. Asta în condițiile în care profesorii elevilor pentru care BAC-ul e „un pod prea îndepărtat” sunt și ei mai degrabă deșeuri decât profesori. Din nimic nu poți construi nimic. Rebuturile de „cadre didactice” nu pot produce decât rebuturi de absolvenți. Și le vor produce, în continuare, fiindcă deși au luat note de toată jena la examenul de titularizare, tot în sistemul de învățământ vor fi angajați, fiindcă e criză de personal.
Mai departe: toți profesorașii ăștia de doi bani au absolvit o facultate. Și înainte de asta și-au luat și BAC-ul. Cum e oare cu putință să fii un elev și un student chiar mediocru, să-ți treci BAC-ul, să intri la o facultate și s-o și termini, chiar cu rezultate modeste, apoi să te tâmpești brusc și să te faci de rahat la următorul examen, cel de titularizare, când subiectele sunt fix tot alea pe care le-ai avut de parcurs la facultate? Cum să te pocnească așa, dintr-o dată, idioțenia, ca o gripă aviară, bovină sau porcină? Și, dacă tot te-ai dat singur în vileag, prin notele de la examenul de titularizare, că ești nul, cum de se poate să activezi în continuare în același sistem care a luat notă (de la 1 la 4) de incompetența ta? Ce-ai putea tu, „cadrule didactic”, să-i înveți pe alții când tu însuți nu știi nimic?
Elevii n-au vrut să „se facă” elevi – ei sunt obligați prin lege să „presteze” o vreme prin școală în această calitate. Mă întreb, însă, ce-i determină pe așa-zișii „profesori” să se încăpățâneze să lucreze în învățământ? Și, chiar dacă nefericiții se bulucesc în sistem, cum de-i îngăduie sistemul? Criza de personal este orice altceva, numai un răspuns nu este.