Scop Computers, distribuitor de echipamente IT&C deținut de
grupul polonez ABC Data, estimează o creștere a pieței de IT în
România anul acesta cu până la 10%.
“Sperăm ca anul acesta să crească piața de IT undeva între 5 și 10%
și odată cu ea și piața de distribuție”, a spus Alexandru Vișan,
director general al Scop Computers. El a refuzat să ofere detalii
despre cifra de afaceri înregistrată de companie în 2010,
menționând doar că în ultimii doi ani, pe fondul crizei, compania a
pierdut o serie de parteneri, care au fost în parte înlocuiți de
companii care vând online.
“Chiar dacă am pierdut parteneri, apar alții, în special firme care
activează online.” Vișan a mai spus că până în prezent vânzările
către companii au mers mai bine decât cele pe segmentul consumer,
fără a oferi detalii. În 2009 Scop Computers a avut afaceri de 81,5
mil. euro.
Cel mai mare distribuitor de IT&C de pe piața locală, Asesoft
Distribution, a înregistrat anul trecut o creștere de 45% a cifrei
de afaceri, până la valoarea de 145 mil. euro.
În 2009, pachetul majoritar de acțiuni al Scop Computers, fostul
lider al pieței locale de distribuție de IT&C, o companie
fondată în anul 1995 de doi discreți antreprenori locali, Alexandru
Vișan și Dragoș Stan, a fost preluat de grupul ABC Data, cel mai
mare distribuitor de IT&C din Polonia. Tranzacția a avut o
valoare de 5 milioane de euro, iar cele două părți au agreat că
partea poloneză va deveni în câțiva ani singurul proprietar.
Business Hi-Tech
Scop Computers speră că piața IT va crește cu 10%
Scop Computers, distribuitor de echipamente IT&C deținut de grupul polonez ABC Data, estimează o creștere a pieței de IT în România anul acesta cu până la 10%.