Editurile noastre publică sute de cărți în fiecare lună, o enormă producție de carte, care copleșește de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale “Ziarului de duminică”, rubrici care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care dorește să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai ușor. La “Cartea de literatură” sunt semnalate cărți aflate deja pe rafturi, între care facem, firește, o selecție. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de știință, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărților asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate alte ori pe larg de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenție aparte mai primesc colecțiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariție sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica “Avanpremieră”. În sfârșit, în cadrul rubricii de față, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată și citită.
În această săptămână a Târgului de carte Gaudeamus ne-am propus să adresăm o întrebare câtorva scriitori români care își lansează cărțile acum.
“Ce înseamnă titlul nou lansat la Gaudeamus în creația dvs?”
Au răspuns:
Cătălin Dorian Florescu – Jacob se hotărăște să iubească, Editura Polirom:
“Jacob se hotărăște să iubească” este al cincelea roman al meu, și primul cu totul ficțional. În primele m-am ținut de propria biografie sau de viețiile bogate și pline de peripeții ale unor personaje reale. În noul roman am făcut un pas decisiv spre o viziune cu totul personală a existenței umane. Fantezia s-a dezlănțuit în totalitate. Toate personajele mele din cele cinci romane sunt în căutarea unei vieți mai demne, sunt naufragiați ai unei vieți dramatice, ai unui secol nemilos. Dar Jacob este probabil comentariul meu cel mai puternic, despre omul care luptă și se sustrage pieirii. Cu acest roman se încheie un ciclu început acum 11 ani cu “Vremea Minunilor”, în care o familie încercă să fugă din comunism. În “Jacob se hotărăște să iubească” sunt toți într-o stare de permanentă căutare a unui loc mai bun, toți sunt pe drum pentru a-și clădi existența. În primul rând băiatul Jacob.
Acest roman este și romanul care m-a consacrat în spațiul de limbă germană, si chiar dacă acest argument nu este unul literar, este desigur unul care contează într-o carieră de scriitor. A fost foarte bine primit și discutat, s-a vândut în 50.000 de exemplare în 9 ediții în tot spațiul german și a primit premiul Swiss Book Prize 2011, deci a devenit cartea anului în Elveția. A intrat și în liceele elvetiene, fiind subiect de bacalaureat. De acum încolo, probabil că tot ceea ce v-a urma pe drumul meu scriitoricesc va fi măsurat cu puterea narativă a lui Jacob.
Andrei Oișteanu – Cutia cu bătrâni, Editura Polirom:
În ceea ce mă privește, romanul Cutia cu bătrâni este o carte atipică. Toate celelalte cărți scrise de mine sunt studii de etnologie și antropologie culturală, de istorie a religiilor și a mentalităților. Romanul Cutia cu bătrâni este excepția care infirmă regula. Dar poate că tocmai această postură atipică face cartea mai imprevizibilă.
Unii critici literari au încercat să măsoare raportul dintre proza și eseistica din această carte. Dintre fiction și nonfiction. “Cutia cu bătrâni este un roman în care câtă poveste, atâta eseu”, zice Simona Vasilache în “România Literară”. Alți comentatori (Paul Cernat ș.a.) au căutat elemente de asemănare (dar și de deosebire) cu pendularea dintre literatura științifică și cea fantastică practicată de Mircea Eliade și I.P. Culianu. Când și cum face un scriitor specializat în exegeza mitului pasul spre geneza mitului, a povestirii (ca “fiică a mitologiei”, cum spunea Eliade)? Este vorba de o formă de dedublare? De defulare? Este vorba de un exces de creativitate? Cum se desfășoară simbioza dintre cele două tipuri de literaturi?
Cert este că schimburile de substanță se produc în ambele direcții, că influențele sunt reciproce și adesea inconștiente. Eliade a încercat să definească această ecuație complexă într-un text notabil din 1978, ignorat în România: “Din propria-mi experiență, știu că unele din creațiile mele literare mi-au dat o mai profundă înțelegere a anumitor structuri ale sacrului și că, uneori, fără să fiu conștient de acest fapt în momentul când scriam literatură, imaginația literară utiliza materiale sau sensuri pe care le studiasem ca istoric al religiilor.”
Simona Vasilache – Cinstite obraze, moftangii și domni, Editura Cartea românească:
Cinstite obraze, moftangii și domni e prima mea carte, după ce, ani la rând, m-am învățat să scriu scurt: eseuri, cronici, comentarii. Este, deci, un început și un exercițiu de fluență pe spații mai largi. Un proiect pe care l-am gândit, în forme succesive, de prin 2007 și care, iată, se desăvârșește într-o formă de care sunt (aproape) mulțumită. Sper, într-un fel, să rămână un început, o idee și o temă care se atinge de multe altele, din cele care ne străbat literatura și, cu un cuvânt nu foarte iubit, mentalitățile. O pâine de mâncat, cum s-ar spune, pe mai departe, pentru micul arheolog care sunt, al straturilor unor comportamente întotdeauna… inefabile.
Ioan Pânzaru – Regimul interpretării, Editura Polirom:
Regimul interpretării continuă cercetările începute în volumul precedent publicat la Editura Polirom. Cartea propune o concepție nouă privind problemele contemporane ale comunicării. Înțelegerea unei legi, a unui text sacru sau a unui text literar este redefinită ca deliberare în vederea acțiunii, în cadrul unei hermeneutici interdisciplinare. Exegeza iese astfel din sfera esteticului și intră în aceea a rațiunii practice. Analiza unui roman, de pildă, nu mai e un exercițiu gratuit, ci are drept miză influența “epidemiologică” asupra culturii în care opera devine publică. De pildă, conceptele etice sînt ilustrate cu ajutorul narațiunilor. Astfel, mila, cruzimea, îndurarea, curajul nu mai au o definiție conceptuală prin genul proxim și diferența specifică, ci una ilustrativă, prin povestiri care dau exemple despre diferitele grade și specii ale conceptelor morale implicate. Aceste specimene de comportament etic nu doar exprimă atitudinile societății lor, ci mai degrabă le influențează în favoarea minorităților creative care le-au produs.
“Problema interpretării” este prezentată sub șase formulări diferite, susceptibile de o tratare teoretică în contextul contemporan. Emanciparea promisă de filosofia Luminilor nu s-a produs. Printre factorii cauzali ai acestui eșec trebuie numărați și lipsa formării facultății argumentative, incapacitatea de interpretare, care duc la analfabetismul hermeneutic ce se ascunde în spatele multor programe educaționale contemporane. Cetățeanul de azi, agresat de mesaje active care încearcă să-l condiționeze, nu-și poate păstra libertatea de gîndire decît interpretînd intențiile celorlalți și clarificîndu-și-le pe ale sale. Regimul interpretării atacă această tematică, invitînd la dezvoltări ulterioare.
Andra Rotaru – Lemur, Editura Cartea românească
Înseamnă că un spațiu minunat a avut un efect neașteptat asupra mea. Lemurul s-a născut în pădurile de la Tescani, pe un domeniu imens, populat de animale și urletele lor. Într-o cabană de lemn care a găzduit mulți trecători. Într-un spațiu pe care Fundația Gabriela Tudor și Muzeul George Enescu l-au pus la dispoziție prin “Artist(n)est“. Acolo, noapte de noapte, frica punea stăpânire pe mine, pădurea și câmpurile dimprejur expulzau animale până în apropierea cabanei, le goneau înspre alte forme de viață. S-a nimerit să ne întâlnim. Dacă eu purtam cu mine temerile iscate de o izolare atât de îndelungată, ele purtau ofrandele lor primitive: blănuri acoperite de sânge, resturile de animale cu care se hrăniseră.
Atingerile dintre mine și ele au fost aproape ritualice. Îmi dezveleam brațele, le lăsam să mă adulmece, de abia apoi le mângâiam. Pielea albă a mâinilor se murdărea de sângele viețuitoarelor omorâte de ele.
Au fost și zile în care am crezut că au dispărut. Frica revenea și mai acut, le căutam, le lăsam mâncare pe prispă, le chemam. Teama de a nu fi în preajma unor ucigași era mai mare decât teama de a fi singură.
Acesta a fost începutul Lemurului. Acel spațiu nu a creat numai personajul, m-a transformat și pe mine.
Tudor Chirilă – Exerciții de echilibru, Editura Polirom:
“Cred că textele selectate se simt mai bine într-o carte. Sunt convins că nu există vreun cititor atât de fanatic încât să fi parcurs tot blogul meu. Luate împreună textele vorbesc despre o perioadă, despre o viziune, se compune un tot. Dincolo de asta, există un public numeros care nu stă pe bloguri, dar citește cărți. Cartea îți dă un sentiment că ai realizat cu adevărat ceva. Blogul are un aer efemer. Azi ai scris, mâine textele coboară undeva în josul paginii. Poimâine ele sunt arhivă.”
Adelin Petrișor-Coreea de Nord, un lagăr cât o țară, Editura Polirom:
Albumul cu fotografii din Coreea de Nord reprezintă pentru mine împlinirea unui mai vechi vis de jurnalist. Ani de-a rândul m-am străduit să ajung într-una dintre cele mai închise țări ale lumii și să pot vedea cu ochii mei măcar o parte din grozăviile povestite de puținii oameni care reușesc să fugă de acolo. Deși regimul controlează strict activitatea jurnaliștilor străini, cred că am reușit să aduc din Coreea de Nord frânturi de povești incredibile pentru occidentali, dar credibile pentru românii care au gustat din dictatura comunistă. Ceea ce am văzut la Phenian m-a făcut să cred că așa ar fi putut arăta România, dacă momentul decembrie 1989 nu ar fi avut loc…
Ion Ianoși – Internaționala mea. Cronica unei vieți, Editura Polirom:
Internaționala mea. Cronica unei vieți îmi prelungește și încheie memorialistica într-o manieră distinctă. Nu am în vedere numai dimensiunea volumului (855 pagini), ci mai ales modul expunerii. Caut să îmbin viața proprie cu epocile parcurse, deseori cu istoria în prim-plan. “Cronica” pe care o urmăresc privilegiază fapte, întâmplări, situații și destine.
Țin să depun mărturie asupra celor trăite și văzute. Trecutul beneficiază rar de reconstituiri scrupuloase, deseori prevalează mitologizarea. Cu toată subiectivitatea inerentă unor amintiri, mă străduiesc să ofer panoramări cât mai obiective. Totuși, față de cărțile mele de filosofie a culturii și istorie a literaturii, aceasta e una asumat personală.