Editurile noastre publică sute de cărți în fiecare lună, o enormă producție de carte, care copleșește de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale „Ziarului de duminică”, care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care dorește să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai ușor. La „Cartea de literatură” sunt semnalate cărți aflate deja pe rafturi, între care facem, firește, o selecție. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de știință, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărților asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate alte ori pe larg de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenție aparte mai primesc colecțiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariție sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica „Avanpremieră”. În sfârșit, în cadrul rubricii de față, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată și citită.

Continuăm mini-ancheta printre scriitorii români care își lansează cărțile la Târgul de carte Bookfest

 

„Ce înseamnă titlul nou lansat la Bookfest în creația dvs?”

Au răspuns:

Sorin Mărculescu – Partea din toate

Răspunsul la întrebarea dumneavoastră nu e ușor de dat la vârsta mea, când declicul ontologic mă poate surprinde oricând, iar judecățile mele de aici, aspre sau autoconcesive, ar putea deveni, de la un ceas la altul, inutile sau prezumțioase. După vreo doisprezece ani de entuziastă – și voluntară! – înrobire la carul sfântului Miguel de Cervantes, putința de a scrie doar ca rob al meu însumi de astă dată, dintr-o singură și lungă răsuflare, Partea din toate, fără alte obligații sau termene decât cele impuse de vama timpului, m-a pus în fața unui strat de viață rânduit într-un întreg în curs de constituire. Mă urmărește o imagine cu care Bohumil Hrabal își inaugurează Uraganul din noiembrie sau Scrisori către Dubenka: invitat de un tânăr italian restaurator de biserici, marele scriitor descoperă capela părăsită din Budeč, unde, de sute de ani, când își simt apropierea sfârșitului, porumbeii se retrag să moară sub cupola rotondei, stivuindu-și generațiile una peste alta, așa cum fiecare carte s-ar cuveni să fie depozitara vârstelor celui care i-a fost mai mult sau mai puțin întâmplătorul autor. Actuala mea carte a însemnat, așadar, pentru mine, melancolia bucuroasă a unui nou răsărit din șirul celor ce mi se vor mai îngădui.

Doru Pop – O telenovelă socialistă

„O telenovelă socialistă” a reprezentat pentru mine mai mult decât recuperarea fragmentelor de memorie. Scrierea acestei cărți a fost o formă de împăcare cu trecutul, cu propria identitate, dar și cu universul imaginar în care m-am format. Pentru mine scrierea unui roman a fost nu numai o reîntoarcere la trecut, dar și o întoarcere la sine, la întrebarea fundamentală: cine sunt eu cu adevărat. Iar expunerea publică a acestui răspuns, și a suitei de răspunsuri care decurg de aici, mi-au îngăduit o mai bună cunoaștere a propriei ființe. Dacă recuperarea copilăriei și adolescentei trăite în România comunistă va însemna și pentru cititori aceeasi împăcare, aceeasi dez-încrâncenare pe care mi-a prilejuit-o scrierea romanului, atunci nu pot decât să mă bucur, la fel cum m-am bucurat atunci când editura Cartea Românească, ale cărei volume le devoram în vremea comunismului, mi-a facut onoarea de „a mă debuta” oarecum târziu si sper că nu tardiv.

Andrei Oișteanu – Ordine și Haos. Mit și magie în cultura tradițională românească

Ediție revăzută, adăugită și ilustrată. Cred că Ordine și Haos este una dintre cele mai solide cărți ale mele, alături de Imaginea evreului în cultura română și de Narcotice în cultura română. Din păcate, în România, după ideologizarea folclorului și a mitologiei populare impusă de comuniști, după abuzul de naționalism, protocronism și tracomanie practicat în anii ’80, s-a manifestat după 1990 o sațietate care a frânat masiv studiile de folclor religios și de antropologie a culturii tradiționale. Cred că a venit momentul să depășim acest blocaj intelectual. Principiul dualisto-bogomilic propus de mine, numit Ordine și Haos, l-am folosit pentru a înțelege mai bine colindele religioase și reminiscențele magico-rituale din folclorul copiilor, legenda românească a potopului, dendromitologia populară și legendele Labirintului, credințele în șamanul solomonar și legarea magico-erotică a balaurului, graiul îngerilor și coordonatele magico-mitice ale locuirii tradiționale.

Bogdan Suceava – Memorii din biblioteca ideală
La fel ca și romanele Miruna, o poveste și Noaptea când cineva a murit pentru tine, care și-au avut sursa de inspirație în experiențe personale, noul meu volum, Memorii din biblioteca ideală, publicat de Editura Polirom, descrie experiența întâlnirii cu matematica, de la universul Gazetei matematice și până la cursurile pe care le-am urmat la Universitatea București sau la Michigan State University. Mi-aș dori ca această carte să invite la reflecție pe cei care cresc și se formează în România, azi; lor le sunt dedicate aceste pagini.

Liliana Corobca – Kinderland

Kinderland este al treilea roman publicat după o pauză de șapte ani și înseamnă pentru mine revenirea la literatură, după un lung periplu prin arhive și biblioteci, în căutarea documentelor privind instituția cenzurii în regimul comunist. Cred că este diferit de tot ce am scris până acum și că este cartea mea cea mai „pură” și cea mai frumoasă.

Dan Miron – Pata violetă

Întrucât nimeni nu cunoaște viitorul, iar trecutul doar în parte, o să răspund pe scurt. Scriu de la 22 de ani. Am scris până acum șapte romane, din care trei au fost publicate. Am debutat la Nemira în 1996 cu Asteptarea regelui pescar. A urmat Scândurica în 2006, la Polirom. Pata violetă, 2013, din nou la Polirom. Am pariat cu mine însumi că voi publica numai la edituri importante si până acum a tinut.
Pata violetă, cel putin așa mă autoiluzionez, poate fi romanul maturizarii mele artistice, dacă e adevărat că un romancier începe să devină profesionist abia după patruzeci de ani, iar eu mă apropii de cincizeci. N-o să vorbesc despre romanul meu, l-am scris cu o mare placere, si sper să placă așa de mult cititorilor încât la anul să-mi puneți aceeași întrebare, la care poate că o să răspund mai mult.

Liviu Tofan – Șacalul Securității

„Șacalul Securității” înseamnă satisfacția de a fi contribuit la devoalarea unuia dintre cele mai negre episoade din istoria noastră recentă: colaborarea dintre regimul Ceaușescu și teroristul internațional Carlos Șacalul. Acest subiect beneficiază pentru prima oară de o bază documentară reală, cartea bazîndu-se exclusiv pe documente. Pe baza lor am reconstituit cîrdășia dintre Carlos, cel mai rău famat terorist al timpului său, și Securitate, dimensiunile ei nebănuite, mijloacele folosite și obiectivele vizate.

Înhăitîndu-se cu Carlos, regimul din România s-a făcut vinovată de terorism de stat, o vină impardonabilă pentru o țară europeană la sfârșitul secolului 20. Și dacă ne-am fi așteptat ca, după 1989, noua conducere din România să fi dorit elucidarea secretelor murdare ale trecutului comunist, avem trista surpriză de a vedea – tot din documente – derularea unei vaste operațiuni de mușamalizare în cea mai bună tradiție securistă.

Adrian Alui Gheorghe – Născut în `58

(antologie; autori: Adrian Alui Gheorghe, Vasile Gârneț, Liviu Georgescu, Bogdan Ghiu, Ioan Es. Pop, Nicolae Tzone, Lucian Vasilescu, Radu Voinescu, Varujan Vosganian). Ideea acestei antologii mi-a venit cu un an, doi în urmă, când la un eveniment poetic din capitală ne regăseam mai multe nume cu toții având în buletin și în destin anul nașterii 1958. Atunci am făcut propunerea către Varujan Vosgania, Ioan Es. Pop, Nicolae Tzone și Lucian Vasilescu, de a ne constitui într-o grupare… întâmplătoare. Dar oare hazardul a lucrat în acest caz? Nu cumva destinele sunt, în mare proporție, rodul contextelor? După un an, doi de „mestecare” a ideii, am ajuns la concluzia că anul 2013 este unul propice inițiativei, pentru că ne unește, de data asta și aniversarea a 55 de ani (de viață și biografie și istorie neîntreruptă, cum se spunea altădată!) În final, în fața definitivării proiectului vorbim acum de nouă poeți și un critic. Nu am gândit antologia pe tiparul baladei Meșterul Manole, cu cei nouă meșteri mari, calfe și zidari, fiindcă ar trebui să spunem, în acest caz, că Vasile Spiridon, criticul, ar fi un meșter cu numărul zece, care-i și (conform baladei) întrece. Fiind vorba de nouă scriitori meșteri, serioși, profesioniști, întrecerea este a fiecăruia cu el însuși, după cum și-a croit, la modul remarcabil, memorabil, fiecare drumul propriu.