Slavco Almajan (n. 1940), poet, prozator, romancier, eseist, dramaturg, traducator, ziarist, editor… Ca multi dintre scriitorii romani care traiesc in Voivodina, a inceput ca ziarist la Radio Novi Sad (Redactia programului in limba romana, unde a realizat multe emisiuni culturale), apoi a lucrat la Televiziunea regionala ca dramaturg.
Dupa aceasta experienta a condus revista “Lumina” care, impreuna cu editura “Libertatea”, reprezinta inima vie a vietii spirituale si literare a romanilor din Serbia. Almajan a avut un rol important in anii ”90 in diferite domenii: de la invatamant pana la publicistica. In anii 1993-1995 a fost directorul casei de presa, respectiv al editurii “Libertatea”. Acest scriitor remarcabil a fost si in fruntea Asociatiei Scriitorilor din Voivodina (1998), dar si presedintele Societatii de Limba Romana a acestei provincii.
La fel ca Radu Flora la debut (1945), sau (poate mai grav) Vasko Popa (care, dupa primele poezii scrise in limba sa materna, considerate prea moderne si libertine, a trecut definitiv la limba sarba, in care a devenit unul dintre cei mai mari poeti ai acestui popor si un nume consacrat al poeziei moderne universale), Slavco Almajan – cu ale sale prime poezii publicate in anul 1957 (revista “Lumina”) – a evitat destinul lui Ion Milos, traducandu-si cartea in limba sarba si publicand-o la prestigioasa editura “Matica srpska” din Novi Sad (1968). “Pantomima pentru o dupa-amiaza de duminica” s-a bucurat de un mare succes in versiunea sarba. Cu toate acestea, autorul a publicat-o in versiunea originala abia dupa treizeci de ani, intr-un volum purtand titlul “Efectul contrastelor” (1989).
“Barbatul in stare lichida” (1970) l-a afirmat pe Almajan ca un poet promotor al modernitatii in literatura confratilor sai din Voivodina. In acest demers a fost sustinut si de alti poeti tineri, in frunte cu regretatul poet Ioan Flora, autor care s-a stabilit dupa Revolutie la Bucuresti, devenind unul dintre cei mai importanti poeti contemporani. Publicului romanesc, Almajan i-a devenit mai cunoscut prin antologia “Din lirica iugoslava”, aparuta in anul 1973 la editura de prestigiu “Albatros” din Bucuresti, precum si prin cartea “Poeme”, publicata la Craiova in anul 1988. Marele premiu pentru poezie la Festivalul International de la Cluj-Napoca (1996) si cartea “Calaretul din Babilon” (editura “Helicon”, Timisoara) au confirmat locul lui inalt in contextul poeziei romane.
Ca romancier, Slavco Almajan a atras atentia cititorilor de la primul sau roman, “Noaptea de hartie” (1971), tradus ulterior in limbile sarba, maghiara, rutena. Calitatea literaturii lui Almajan a fost confirmata si afirmata nu numai de catre cititori si critici, ci si de traducerile in limbile din zona (sarba, maghiara, albaneza, slovaca…). Slavco a fost, de asemenea, un traducator foarte bun si un cititor deosebit: a oferit publicului cateva antologii din spatiul post-iugoslav, dar si din operele confratilor sai din Voivodina.
Adam Puslojic, nascut in Valea Timocului (Serbia de Rasarit), in satul Kobisnita, (1943), e mai mult decat un “simplu” poet si traducator, mai mult decat un poet bilingv – el este energia spiritului cultural (a se citi: pur!) care nu cunoaste granite… Unii il considera “haiducul” poeziei romanesti, iar el se considera “soldatul” acesteia; unii considera ca Adam este unul dintre cei mai valorosi si mai importanti traducatori ai poeziei romanesti in lume (peste 60 de volume), iar altii considera ca acelasi Adam merita titlul de membru de onoare al Academiei Romane (1995); unii spun ca are doua patrii, doua mame (“Serbia in care s-a nascut, si limba romana din care provine”), iar el spune: “Eu sunt un sarb valah/ si un valah sarb”.
Poet a “doua tari de cititori”, cum spunea marele Nichita Stanescu, fratele lui Adam, Puslojic a publicat in limba sarba aproape treizeci de volume, iar in romana noua, dintre care sase scrise direct in romaneste si trei traduse de Nichita Stanescu si Ioan Flora. Ca poet de limba romana, debuteaza “in tineretea sa tarzie”, abia in anul 1995 cu cartea “Plang, nu plang”. Poezia sa e tradusa atat in limbile spatiului post-iugoslav, cat si in peste douazeci de limbi de circulatie europeana si mondiala.
Aproape intreaga sa viata, Puslojic si-a dedicat-o traducerilor din scriitorii romani clasici si contemporani, acoperind aproape toate genurile literare. Reamintim traducerile sale din operele poetilor: Eminescu, Arghezi, Blaga, Barbu, Geo Bogza, Stanescu, Sorescu, Petre Stoica, Dinescu, Flora; si prozatorilor: Caragiale, Sadoveanu, Preda, D.R. Popescu, Breban, Fanus Neagu, cei din generatia “opzecista”…
La sfarsit putem spune, impreuna cu Mircea Dinescu, ca Adam “nu mai e tanarul furios de odinioara, ci maturul furios de acuma” sau, impreuna cu Eugen Simion, ca e “un mare fantast, care nu a obosit sa cutreiere si sa petreaca intr-o Balcanie a spiritului, la fel ca prietenul sau Nichita Stanescu si cei care au fost si sunt ca ei…”; sau, pur si simplu, sa exclamam ca Puslojic este liderul incontestabil al spiritualitatii comune in spatiul nostru mioritic.