Doi autori cu merite deosebite atat in literatura si in viata literara, cat si in politica intregii comunitati a romanilor din spatiul fost iugoslav sunt poetul si publicistul Ioan Baba (n. 1951, Selus) si scriitorul si jurnalistul Pavel Gataiantu (n. 1957, Locve/ Samiai). Primul a fost functionar si activist de frunte al organizatiei Tineretului din Voivodina, avand foarte multe actiuni culturale si artistice reusite in tineretea lui (“Intalnirea satelor”, “Clubul scriitorilor de obarsie”, revista literar-culturala “Informator”, in trei limbi, initiativa pentru infiintarea revistei Tribuna tineretului etc.), celalalt a fost si presedinte al Comunitatii Romanilor din Iugoslavia (1990-1994). Dar pe noi ne intereseaza, in primul rand, contributia lor literara.
La douazeci de ani, cu versurile publicate in revista Lumina, a debutat poetul Ioan Baba. Debutul editorial, nu fara impedimente, a fost in 1980, cu volumul de poezii Popas in timp. Au urmat Preludiu imaginar (1988), Poeme incisive (1991), unde autorul a demonstrat o pasiune speciala, in sens heideggerian, si de alte “modele seducatoare”, cum observa si Alexandru Pintescu intr-o recenzie despre acesta carte. Autorul a facut si un pas spre cateva forme hibride situate pe granita dintre poezie si proza, precum sunt Nazbatii candide, “si alte fantezii intre doua solstitii” (1994), care sunt povestiri in versuri albe. Atentia cititorilor romani a fost atrasa in mod special de cartea lui Baba intitulata Inscriptie pe aer (1997), aparuta la editura “Helicon”” din Timisoara.
Este primul poet de expresie romaneasca, din Iugoslavia, care publica micropoeme haiku. A publicat si carti, in acest mod de gandire poetica a naturii, din care amintim In cuibul ochiului/ U gnezdu oka (editie bilingva romano-sarba), traducerea apartinand lui Nicu Ciobanu (1989), si Oglinda triunghiulara, publicata un an mai tarziu.
In afara de poezii, sunt doua carti ce ocupa un loc privilegiat in opera autorului: un volum de interviuri intitulat Marturisiri, confluente (coeditare a celor doua edituri din Timisoara si Uzdin) si Compendiu biobibliografic, Scriitori, aparut in Colectia revistei “Lumina” (amandoua in anul 1997). Din gama diversa de interviuri cu personalitati artistice si literare din spatiul nostru mioritic: din Basarabia (Grigore Vieru, Leonida Lari), din Romania (cei mai multi, precum Mircea Martin, Eugen Simion, Marin Sorescu, D.R. Popescu, Eugen Uricaru), din spatiul natal (Ion Milos, Radu Flora, Aleksandar Tisma, si mari pictori precum sunt Mica Popovic si Vladimir Velickovic) apoi, mai sus, prin Panonia (Gyorgy Konrad, Jose Ciuha), mai jos, din Macedonia (Vangel Naumovski)…
Compendiul este o excelenta si utila publicatie, cu material bogat, legat de opera celor 55 de autori. Publicatia ne confirma ca “axa de orientare spirituala si de pastrare a limbii, existentei si spiritualitatii unei minoritati nationale este si cartea”, cum se exprima de altfel autorul, actualul redactor sef (din 1995) al revistei “Lumina”.
Pavel Gataiantu este cel mai tanar poet consacrat din ultimul val de poezie a nouazecistilor. Lirica lui demetaforizata, cu multe prozaisme si sintagme socante, sarcastice, este un gen de metapoezie ce propune “povestiri paralele”. Acest “excentric de profesie” (cum este vazut de Stefan N. Popa in “O istorie a literaturii romane din Voivodina”, “Libertatea”, 1997) scrie poezii-colaj, in decor apocaliptic, “cu fine antene sociologice si record politic” (autorul a absolvit Facultatea de stiinte politice la Belgrad). Tipatul lui nu e numai din slabiciune oamenesca, ci si un urlet impotriva starii de fapte, iar poezia lui se poate citi ca un gest de rezistenta impotriva politicii. Cum astfel sa-l intelegem pe poet cand rosteste: “lumea asta nu este lumea mea”. Atunci este aproape inevitabil si urmatorul pas: “tara mea sunteti voi/ care ma cititi”. Aceasta imagine lirica il defineste pe poet. Astfel, nu ne surprind prea mult titlurile cartilor in care a scris acest “fiu de tarani in secol XX” (autoprezentare) sau “om de lume” (cum il numeste Robert Serban), sarpe barbierit (poeme in proza, 1984) care este si debutul editorial al autorului in limba romana. Prima lui carte a fost in limba sarba (Odsutno vreme/ Timpul absent), publicata in editia autorului in 1976. Calibrul pistolului (1991), precum si Atentat la ordinea publica (1995) si Antrenament pentru ogari (1997), confirmau aceasta “stare de urgenta” tipica pentru autor.
Pavel Gataiantu, cu spiritul lui ascutit si ludic, oscileaza mereu intre poezie si proza, scrie cu umor si piese de teatru ori alte texte la interferenta genurilor. Nu mi se pare prea exagerat cand Adrian Dinu Rachieru afirma: “Sa nu uitam ca P.G. intra, si el, pe listele scriitorilor de centura (daca avem in vederea harta sufleteasca a romanitatii)”, sau: “Pavel Gataiantu va fi un nume de referinta al liricii romanesti”.