Alice Munro

Dragă viață

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Justina Bandol. Canadiana Alice Munro este considerată o maestră a genului scurt. De-a lungul remarcabilei sale cariere a primit numeroase premii și distincții: de trei ori, Premiul pentru Literatură al guvernatorului Canadei, două Premii Giller, Premiul Rea pentru proză scurtă, Premiul Lannan, Premiul W.H. Smith, în Anglia, Premiul Pescara, în Italia, și National Book Critics Circle Award, în Statele Unite. În 2009, pentru întreaga sa activitate literară, a fost distinsă cu Premiul Man Booker Internațional. În 2013, toate au culminat cu Premiul Nobel pentru literatură. Volumul de față cuprinde mai multe povestiri, ale căror protagoniste sunt de obicei femei, locuitoare ale câte unui orășel canadian de provincie. Relații între părinți și copii, surori și frați, bunici și nepoți, unchi, mătuși, vecini. Avorturi, adultere, accidente, sinucideri, apendicite, bovarism, sex aiurea, decizii pripite de nuntă și despărțire. Gelozie între surori, ura fetiței față de predicile mamei, baluri provinciale, paralizii. Pe scurt, viață.

Gabriel Dimisianu

Sfârșit și început de secol

Editura Cartea românească

Volumul continuă seria de evocări, amintiri, portrete literare, povești cu și despre scriitori, alături de cronici literare la zi. „Spirit ales, atent la toate evenimentele din viața orașului, nu doar din cea a literelor, criticul, cu noblețea sa recunoscută și cu experiența celor 55 de ani de presă literară, readuce la viață chipuri uitate de ingratitudinea contemporanilor, dezamorsează pseudobombe de presă – lansate fără drept la replică –, deplânge indiferența autorităților față de monumentele de arhitectură ale Capitalei, intervine ori de câte ori se confruntă cu ignoranța sau cu indiferența. Într-o lume grăbită să maculeze sau să denatureze, care, de dragul spectacolului mediatic, preferă să-si șteargă memoria culturală chiar cu prețul uciderii adevăratelor valori, Gabriel Dimisianu, polemist intrinsec, face dreptate prin puterea cuvântului.”

Mircea Diaconu

La noi, când vine iarna

Editura Polirom

„Văzută prin ochii unui copil, viața pare mai frumoasă. Iar dacă puștiul care locuiește într-un sat din perioada obsedantului deceniu devine naratorul-personaj al unui roman, tragismul epocii este anulat de situațiile comice create de naivitatea perspectivei acestuia. Fiorul primei iubiri pentru o fetiță din vecini înflorește între castele imaginare și aventuri în natură, locul în care trăiește este un colț de paradis.

Totul se schimbă însă când tatălui i se înscenează o infracțiune, iar băietelul, fratele mai mare și mama lor devin persoane indezirabile. Ceea ce nu-l împiedică pe protagonist să dea dovadă de un curaj și un spirit de sacrificiu care ar face cinste și unui adult. Un roman cu unchi și mătuși, cu bunici și vecini – unii îngeri protectori, alții demoni cu chip uman –, în care un suflet inocent ne arată că binele din oameni poate învinge și în cele mai întunecate vremuri.”

Cu fața la perete

Editura Brumar

Coordonatori – Bogdan Munteanu, Marius Aldea. O antologie subțire care curpinde status-uri memorabile de pe Facebook ale unui grup de 50 de scriitori, unele ironice, altele jucăușe, îndârjite, nostalgice. Pentru toate gusturile. Autorii sunt: Adrian Diniș, Adrian Suciu, Alexandru Potcoavă, Alexandru Vakulovski, Anca Mizumschi, Dósa Andrei, Andrei Ruse, Andrei Velea, Augustin Cupșa, Bogdan Munteanu, Cezar Paul-Bădescu, Ciprian Măceșaru, Claudiu Komartin, Corina Bernic, Cristina Nemerovschi, Dan-Liviu Boeriu, Dan Lungu, Emil Brumaru, Felix Nicolau, Forin Dumitrescu, Fflorin Irimia, Forin Lăzărescu, Forin Marcoci, Iulian Tănase, Lavinia Bălulescu, Lorena Lupu, Lucian Dan Teodorovici, Luiza Vasiliu, Luminița Corneanu, Marius Aldea, Marius Chivu, Mihai Ene, Mihai Mateiu, Mihail Vakulovski, Miki Vieru, Moni Stănilă, Mugur Grosu, Ovidiu Pecican, Patricia Lidia, Petru Albu, Radu Vancu, Rita Chirian, Ruxandra Cesereanu, Silviu Dancu, Sorin Despot, Ștefan Caraman, Teo Bobe, Vasile Leac, Veronica D. Niculescu, Vlad Tăușance.

Ioana Resteman

Surâsul umbrelor, vol. I

Editura Limes

Abia între timp, după publicarea acestui roman, anul trecut, autoarea a împlinit 20 de ani. Este, firește, un debut, un roman pastoral, câmpenesc, care urmărește destinul unei familii de români ardeleni de la începutul secolului trecut, bântuită de nenoroc (sau, după cum sugerează autoarea, urmărită de blestem) și într-o permanentă luptă cu ea însăși. Destinul familiei este urmărit pe parcursul mai multor decenii, cu numeroase descrieri, cu evocarea dragostei pentru pământ, cu opțiunile limitate, cu tradiții, obiceiuri și intrigi specifice acelor vremuri.

O insulă de clujeni-neclujeni la Cluj

Corespondență Mircea Zaciu – Marian Papahagi

Editura Muzeul Literaturii Române

Ediție îngrijită și note de Lucia Papahagi, prefață de Ion Vartic. Acesta observă: „Dacă scrisorile lui Zaciu sunt acelea ale unui om format, care își aplică programul, acela al impulsionării creativității personale și colective, cele ale lui Marian sunt ale unui tânăr pe cale de a se forma“. Înainte de toate, epistolarul e mărturia uneia dintre cele mai fascinante prietenii literare din România postbelică, în care comuniunea de idei se întâlnește cu esența unei aspirații consubstanțiale de libertate de gândire și creație. Din cele șaizeci și șapte de scrisori (situate cronologic între 2 decembrie 1969 și 6 decembrie 1972 – pe atunci Marian Papahagi era student bursier la Universitatea Sapienza din Roma, Mircea Zaciu – lector de limba română în Germania, la Köln, Bonn și Aachen) reiese un portret mobil, în oglindă, al celor doi intelectuali.